A cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Grivița, a participat la toate cele cinci mari victorii românești asupra Franței dintre 1968 și 1982 și a înfruntat Wales XV și All Blacks. Timp de aproape două decenii, „Capone” a fost una dintre fundațiile nevăzute ale Stejarilor.
Pilierul fără puncte pe tabelă
București, 23 noiembrie 1980. România întâlnea Franța pe stadionul Giulești.
Pompiliu Borș a marcat eseul. Ion Constantin a reușit transformarea și trei lovituri de pedeapsă. La final, tabela arăta un rezultat care avea să rămână printre reperele absolute ale rugby-ului românesc: România–Franța 15–0.
În prima linie, cu numărul 3, se afla Constantin Dinu.
Numele său nu apare între marcatori. Pentru un pilier, aceasta nu este o absență din poveste. Este chiar natura postului: stabilitatea grămezii, presiunea suportată la fiecare angajare, balonul protejat și metri câștigați pentru alții.
Pentru Dinu, cunoscut în rugby drept „Capone”, victoria din 1980 nu era nici începutul, nici sfârșitul unei serii extraordinare. Era a patra dintre cele cinci partide în care avea să învingă Franța.
De la haltere la Grivița
Constantin Dinu s-a născut la 29 aprilie 1945, la Chitila. În 1959 a practicat handbalul și halterele la Liceul „Sfântul Sava”, înainte de a descoperi rugby-ul.
Prima legitimare a venit în 1960, la juniorii Locomotivei Grivița Roșie. Constantin „Titi” Cocor a fost unul dintre primii săi formatori.
Era una dintre marile pepiniere ale rugby-ului românesc. Tânărul pilier nu învăța numai poziția corpului în grămadă. Învăța o cultură în care înaintașul trebuia să fie puternic fără să devină rigid, disciplinat fără să piardă inițiativa și pregătit să repete același efort până când adversarul ceda.
Campion al Europei cu Grivița
În 1964, Grivița Roșie a întâlnit Stade Montois în finala Cupei Campionilor Europeni organizate sub egida FIRA.
Formația română conducea cu 10–0 când partida a fost oprită. Căpitanul francez André Boniface, eliminat, refuzase să părăsească terenul, iar Grivița a fost declarată câștigătoare.
Constantin Dinu făcea parte din acea Griviță.
Cu Grivița, Dinu a devenit apoi campion național în 1966 și 1967.
Inginerul de la Petroșani
La sfârșitul anilor ’60, Dinu a trecut la Știința Petroșani.
A rămas la Petroșani până în 1973 și, în același oraș, a urmat Institutul de Mine. A absolvit în 1973 ca inginer minier.
Legătura dintre rugby și profesie era caracteristică perioadei amatorismului. Internaționalii nu erau doar sportivi. Mergeau la cursuri, lucrau și se pregăteau pentru meciuri internaționale într-un sistem care cerea performanță fără a le oferi statutul profesional de mai târziu.
În 1973, Dinu s-a întors la Grivița. Acolo avea să rămână până în 1983, completând aproape două decenii de rugby românesc la nivel înalt.
Primul test
Debutul în prima reprezentativă a venit la 14 noiembrie 1965, împotriva Germaniei de Vest, la Hanovra. România s-a impus cu 9–8 în Cupa Națiunilor FIRA.
Avea să rămână component al Stejarilor până în 1983.
Cinci după-amiezi împotriva Franței
Biografia FRR îi atribuie lui Constantin Dinu 17 apariții împotriva Franței și cinci victorii.
1 decembrie 1968, București: România–Franța 15–14.
Dinu a evoluat în prima linie a echipei care a câștigat ediția 1968–1969 a Cupei Națiunilor. Valeriu Irimescu a marcat toate punctele României.
13 octombrie 1974, București: România–Franța 15–10. Succesul a deschis drumul către trofeul FIRA din 1974–1975.
14 noiembrie 1976, București: România–Franța 15–12. Stejarii au revenit după ce fuseseră conduși cu 12–0 și au câștigat ulterior ediția 1976–1977. FRR
23 noiembrie 1980, București: România–Franța 15–0. Dinu a aparținut primei linii în jurul căreia s-a construit una dintre cele mai categorice victorii românești.
31 octombrie 1982, București: România–Franța 13–9. În XV-le francez se aflau Serge Blanco, Philippe Sella, Pierre Berbizier, Jean-Pierre Rives și Robert Paparemborde. Dinu era din nou în prima linie românească.
Toate cele cinci au fost meciuri-test împotriva primei reprezentative franceze.
Seria arată o longevitate rară. Între primul și ultimul succes au trecut aproape 14 ani, s-au schimbat coechipieri, antrenori și formule tactice, dar Dinu a rămas în prima linie.
Cardiff: aproape de Wales, dar nu într-un test
La 6 octombrie 1979, România a întâlnit Wales XV pe Cardiff Arms Park, în fața a aproximativ 39.000 de spectatori.
Galezii au câștigat cu 13–12. Constantin Dinu a început partida în prima linie, alături de Mircea Munteanu și Cornel Scarlat.
Valoarea sportivă a confruntării a fost foarte mare. În echipa galeză au evoluat internaționali precum Graham Price, Bobby Windsor, Bob Norster, Derek Quinnell și Terry Holmes.
Statutul statistic trebuie însă formulat corect. Formația gazdă a purtat denumirea Wales XV, iar partida a fost catalogată drept amicală, fără selecții oficiale acordate galezilor.
România avea să învingă oficial Țara Galilor cu 24–6 în noiembrie 1983, după încheierea carierei internaționale a lui Dinu.
Testul cu All Blacks
Doi ani după Cardiff, Bucureștiul a primit Noua Zeelandă.
La 24 octombrie 1981, România a pierdut cu 6–14 în fața All Blacks. De această dată statutul nu este discutabil: arhiva neozeelandeză clasifică întâlnirea drept meci-test și publică formațiile complete.
Constantin Dinu a evoluat în prima linie românească. Avea în față o echipă condusă de Graham Mourie și construită în jurul unei înaintări cu Andy Dalton, Gary Knight, Murray Mexted și Hika Reid.
Nu a fost victoria care să transforme imediat statutul internațional al României. A fost însă demonstrația că Stejarii puteau obliga cea mai prestigioasă echipă a lumii să joace un test adevărat până la capăt.
Ultimul meci
Ultima apariție a lui Constantin Dinu pentru România a fost consemnată la 15 mai 1983, la Kiev, împotriva Uniunii Sovietice.
Stejarii au câștigat cu 15–10, într-o partidă din Cupa FIRA.
Începuse la Hanovra, în 1965, cu o victorie la un punct. A încheiat după aproape 18 ani, tot printr-un succes într-o competiție europeană.
Statistici
69 de teste în clasificarea modernă AIRR;
31 de partide amicale, păstrate separat de selecțiile oficiale.
Cele 31 de amicale nu trebuie adăugate automat testelor pentru a produce un bilanț de „100 de selecții”. Reprezintă o categorie distinctă.
Palmaresul documentat al lui Constantin Dinu cuprinde:
Cupa Campionilor Europeni cu Grivița Roșie, în 1964;
două titluri naționale, în 1966 și 1967;
Cupa României, în 1982;participarea documentată la cele cinci campanii europene câștigate de România între 1968–1969 și 1982–1983;
cinci victorii-test împotriva Franței;
titlul de Maestru al Sportului, în 1967, și Maestru Emerit al Sportului, în 1970.
Jucător și antrenor peste hotare
După ultimul său sezon la Grivița, Dinu a plecat în Italia. În 1983–1984 a lucrat la Reggio Calabria ca jucător-antrenor.
Au urmat trei sezoane la RO Cholet, în Franța, tot în dublul rol de jucător și antrenor. Din 1987 a ajuns la Stade Nantais Université Club.
Biografiile românești plasează perioada sa la SNUC între 1987 și 1990. Arhiva clubului francez documentează public primul său meci la 6 septembrie 1987, împotriva RC Trignac, și ultimul la 14 februarie 1988, cu Stade Bordelais UC, consemnând și activitatea de antrenor în sezonul 1987–1988.
În paralel, a lucrat ca antrenor regional în comitetul din Nantes. Între 1990 și 1996 a pregătit AS Police Paris.
Experiența acumulată în grămezile anilor ’60, ’70 și ’80 a fost astfel transmisă într-un alt rugby, cu alte structuri și alte exigențe, dar cu aceeași nevoie de tehnică individuală în prima linie.
Memoria lui „Capone”
Constantin Dinu a murit la 14 decembrie 2022, la 77 de ani.
Federația Română de Rugby l-a desemnat drept cel mai valoros pilier stânga din istoria echipei naționale. O asemenea formulare rămâne, inevitabil, o evaluare. Epocile nu pot fi așezate perfect una peste alta, iar rugby-ul primei linii s-a modificat enorm.
Există însă fapte care justifică dimensiunea omagiului.
Dinu a făcut parte din Grivița care a cucerit Europa. A rămas suficient de mult în prima reprezentativă pentru a învinge Franța alături de generații diferite. A fost pe Cardiff Arms Park când Wales XV a scăpat la un singur punct și în prima linie a României care a obligat All Blacks să lupte pentru un 14–6.
Apoi a continuat ca jucător și antrenor în Italia și Franța.
Pilierii rareori primesc o fotografie care să explice întreaga lor valoare. Grămada se strânge, corpurile dispar unul în celălalt, iar spectatorul vede deseori numai balonul ieșind spre mijlocaș.
Constantin Dinu a trăit aproape întreaga carieră în acel spațiu ascuns.
Cinci victorii cu Franța spun însă ce nu poate arăta fotografia. Timp de aproape două decenii, înainte ca treisferturile României să poată ataca, „Capone” se afla acolo unde jocul trebuia mai întâi câștigat.
În prima linie.
Bibliografie selectivă
Surse oficiale și instituționale
Federația Română de Rugby — Constantin Dinu „Capone”
AIRR — fișa biografică a lui Constantin Dinu
FRR — de la Turneul FIRA la Cupa Europeană a Națiunilor
FRR — Cupa Campionilor Europeni câștigată de Grivița
FRR — istoria Cupei României
World Rugby — Germania de Vest–România, 14 noiembrie 1965
World Rugby — URSS–România, 15 mai 1983
New Zealand Rugby — România–All Blacks, 24 octombrie 1981
Arhiva Stade Nantais — Constantin Dinu
Arhive de meciuri
FFR — România–Franța, 1 decembrie 1968
FFR — România–Franța, 13 octombrie 1974
FFR — România–Franța, 14 noiembrie 1976
FFR — România–Franța, 23 noiembrie 1980
FFR — România–Franța, 31 octombrie 1982
Rugby Archive — FIRA Champions Cup 1963–1964
Rugby.ro — Wales XV–România, 1979
Rugby.ro — România–All Blacks, 1981
Lucrări identificabile
Enciclopedia educației fizice și sportului din România, vol. II, ediția a II-a.
Dumitru Manoileanu, Rugby: Mică enciclopedie, Editura Sport-Turism, 1982.
Tiberiu Stama, Emanuel Fântâneanu și Mihai Niculescu, Inscripții pe un balon oval: 15-le de aur al rugbyului românesc, Editura Sport-Turism, 1976.
Rothmans Rugby Union Yearbook 1980–81, Queen Anne Press.
Foto credit: Newsweek România; Marian Valentin Burlacu