Există jucători care câștigă meciuri și există oameni care schimbă felul în care o generație întreagă înțelege ce înseamnă să îmbraci tricoul României.
Mihai Macovei face parte din această ultimă categorie.
Născut pe 29 octombrie 1986, la Gura Humorului, într-un oraș în care rugby-ul era mai degrabă o școală de caractere decât un sport, Macovei a ajuns pentru prima dată la antrenament la doar 10 ani.
Povestește zâmbind că a venit îmbrăcat în blugi și pulover, fără să știe prea bine în ce se aventura.
Nimeni nu bănuia atunci că acel copil urma să devină unul dintre cei mai respectați căpitani din istoria rugby-ului românesc.
De la Gura Humorului la elita rugby-ului european
Format la CS Gura Humorului, Mihai Macovei a făcut pasul spre rugby-ul mare în 2005, când a semnat cu CSM Știința Baia Mare.
La doar 18 ani și-a început ascensiunea într-o echipă care avea să domine rugby-ul românesc.
În Maramureș a câștigat trei titluri de campion și Cupa României, devenind rapid liderul vestiarului și unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale.
Au urmat apoi anii petrecuți în Franța.
Sporting Nazairien, Massy, Colomiers și, la finalul carierei, RC Bassin d’Arcachon au fost cluburile care au beneficiat de experiența unui flanker pentru care contactul fizic reprezenta o artă.
La Colomiers a petrecut șapte sezoane și și-a consolidat reputația de unul dintre cei mai constanți și respectați jucători ai ProD2.
Generația de Aur
Înainte de a deveni liderul Stejarilor, Mihai Macovei a făcut parte din celebra generație U19 din 2005.
La Campionatul Mondial din Africa de Sud a evoluat alături de Florin Vlaicu, Cătălin Fercu, Mihăiță Lazăr, Valentin Ursache și alți jucători care aveau să scrie una dintre cele mai importante pagini din istoria rugby-ului românesc.
Nu mai puțin de 12 componenți ai acelei echipe au ajuns ulterior la naționala de seniori.
Privind retrospectiv, acea generație rămâne una dintre cele mai valoroase produse vreodată de rugby-ul românesc.
104 selecții. 71 de meciuri ca lider.
Debutul lui Mihai Macovei pentru România a venit pe 3 iunie 2006, la Kiev, într-o victorie categorică împotriva Ucrainei.
Avea doar 19 ani.
Avea să urmeze o carieră internațională de aproape două decenii.
104 selecții oficiale.
13 eseuri marcate.
Peste 17 ani petrecuți sub frunza de stejar.
71 de meciuri în calitate de căpitan.
Aceste cifre îl plasează printre cei mai importanți jucători din istoria rugby-ului românesc, fiind al treilea cel mai selecționat internațional al României.
Dar cifrele nu spun totul.
Macovei nu era lider pentru că purta banderola.
Purta banderola pentru că era lider.
În fiecare meci era primul la contact, primul la placaj și ultimul care accepta înfrângerea.
Leicester 2015. Ziua în care a devenit nemuritor
Dacă există un meci care definește cariera lui Mihai Macovei, acela este România – Canada, de la Cupa Mondială din 2015.
La pauză, Stejarii erau conduși cu 15-0.
Puțini mai credeau.
Apoi a venit repriza secundă.
Două eseuri semnate de căpitanul Mihai Macovei au reaprins speranța, iar lovitura de pedeapsă transformată de Florin Vlaicu cu două minute înainte de final a adus una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria Cupei Mondiale.
17-15.
“It’s a Romanian fairy tale!”, exclamau comentatorii britanici.
Site-ul oficial al competiției avea să rezume performanța într-un singur cuvânt:
Oakstraordinary.
La final, Macovei declara pentru PressOne că victoria fusese dedicată lui Marius Tincu și colegului Ovidiu Tonița, accidentat în timpul meciului cu Irlanda.
Tot atunci mărturisea că joacă fără patru dinți pierduți într-un duel și că toate sacrificiile au meritat pentru onoarea de a conduce România.
Acea victorie rămâne una dintre cele mai emoționante pagini din istoria Stejarilor.
Sfârșitul unei povești
Cupa Mondială din 2023 trebuia să reprezinte ultimul capitol al carierei internaționale.
Nu a fost să fie.
Cu puțin timp înainte de plecarea în Franța, Federația Română de Rugby a anunțat că Mihai Macovei a suferit o ruptură musculară la gamba stângă în urma meciului-test cu Italia și a fost înlocuit din lot.
Ulterior, în timpul competiției, după ce nu a mai fost convocat, fostul căpitan și-a anunțat retragerea din echipa națională printr-un mesaj care a emoționat întreaga comunitate a rugby-ului:
„Atunci când respectul dispare, nu trebuie să forțezi lucrurile.”
Mesajul a lăsat să se înțeleagă că ruptura dintre jucător și staff-ul tehnic era mai profundă decât explicația medicală oferită inițial.
Astfel s-a încheiat una dintre cele mai importante cariere din istoria Stejarilor.
O inimă de campion
Viața avea însă să-i pregătească o provocare infinit mai grea decât orice adversar întâlnit pe teren.
În 2024, Mihai Macovei a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord deschis la o clinică din Bordeaux, după agravarea unei afecțiuni cardiace depistate cu câțiva ani înainte. Potrivit relatărilor din presa sportivă, medicii i-au recomandat intervenția din cauza riscului major pe care îl presupunea continuarea activității într-un sport de contact.
Pentru omul care ani la rând și-a pus corpul în slujba echipei naționale, acesta a fost, probabil, cel mai greu meci.
Mai mult decât un căpitan
Statistica va spune că Mihai Macovei a adunat 104 selecții.
Istoria va consemna că a fost căpitan în 71 dintre ele.
Suporterii își vor aminti cele două eseuri cu Canada, placajele imposibile, privirea calmă dinaintea fiecărui meci și felul în care își împingea colegii înainte atunci când totul părea pierdut.
Dar pentru rugby-ul românesc, moștenirea lui înseamnă mult mai mult.
Înseamnă profesionalism.
Înseamnă sacrificiu.
Înseamnă caracter.
Înseamnă omul care a demonstrat că frunza de stejar nu se poartă doar pe piept, ci și în suflet.
Pentru că există jucători mari.
Și există Mihai Macovei. Un Stejar adevărat.
Surse: Agerpres; PlaySport; Wikipedia; rugbyworldcup; euronews; Rte; Sport.ro; radio Timișoara
Foto credit: Rugby România; SudOuest
Podcast Rugby Mania,ep.28:
Podcast Rugby Mania, ep: 67