Format pe litoral, campion cu Steaua, Dinamo și Castres, Adrian Lungu a traversat marile victorii ale Stejarilor din anii ’80, trei ediții ale Cupei Mondiale și începuturile rugby-ului profesionist. A rămas apoi lângă joc, într-un club francez devenit a doua sa casă.
Românul de pe Parc des Princes
Paris, 5 iunie 1993. Castres Olympique și Grenoble intrau pe Parc des Princes pentru finala campionatului Franței.
Castres s-a impus cu 14–11 și a cucerit Scutul lui Brennus pentru prima dată după 43 de ani. În linia de treisferturi a noii campioane se afla Adrian Lungu.
Era punctul culminant al unui drum început cu două decenii mai devreme la Năvodari și continuat prin București, Constanța, Cardiff, Auckland, Auch și trei Cupe Mondiale.
Pentru Adrian Lungu, Scutul lui Brennus nu era începutul consacrării. Era confirmarea europeană a unui jucător care întâlnise deja aproape toate marile școli ale rugby-ului mondial.
Copilul de lângă mare
Adrian Lungu s-a născut la 5 septembrie 1960, în Năvodari, județul Constanța.
Tot în Năvodari a început rugby-ul.
În 1972, la 12 ani, a fost legitimat la Chimia Năvodari. Primul său antrenor a fost regretatul Petrică Lungu.
A trecut pentru o perioadă prin școala Farului, unde a lucrat cu Traian Doiciu, apoi a fost adus la Locomotiva București de Vasile Constantin, cunoscut drept „Mao”.
Cu Locomotiva a câștigat trei titluri consecutive de juniori, în sezoanele 1976–1977, 1977–1978 și 1978–1979. A fost și etapa în care a intrat în circuitul loturilor naționale de juniori.
Lungu s-a format ca centru, dar putea evolua și pe aripă. Avea viteza necesară exteriorului și robustețea cerută de centrul terenului. Mai presus de toate, înțelegea linia de treisferturi ca pe un mecanism colectiv: un jucător trebuia să fixeze, să elibereze spațiul și să continue faza, nu doar să-și caute propria cursă.
Steaua, Farul și Dinamo
În 1979 a trecut la Steaua. Aici a câștigat două titluri naționale consecutive, în sezoanele 1979–1980 și 1980–1981.
Au urmat mai multe treceri între marile cluburi ale epocii: Farul Constanța în 1981, Dinamo în 1983, o revenire la Farul în 1986 unde a ieșit campion și din nou Dinamo în 1987. Cu formația dinamovistă a devenit campion în sezonul 1990–1991.
Debutul în Italia
Adrian Lungu a debutat pentru România la 13 aprilie 1980, împotriva Italiei, la L’Aquila.
Debutul deschidea o carieră internațională care avea să se întindă până în 1995. În acest interval, România a trecut de la competițiile FIRA și marile turnee internaționale la noua lume a Cupei Mondiale.
Lungu a aparținut ambelor epoci.
All Blacks: un test și o partidă netest
Turneul Noii Zeelande în România, în octombrie 1981, trebuie citit cu atenție.
La 20 octombrie, All Blacks au învins o selecționată denumită România de Sud cu 25–9. A fost o partidă de turneu cu o selecționată regională, nu un meci-test al primei reprezentative.
Patru zile mai târziu, pe stadionul „23 August”, s-a disputat testul oficial România–Noua Zeelandă. All Blacks au câștigat cu 14–6, iar Adrian Lungu a evoluat cu numărul 12.
Arhiva neozeelandeză separă cele două întâlniri, iar reconstituirea Rugby.ro publică formațiile testului.
Numărul eseurilor românești nevalidate rămâne disputat. Lungu și-a amintit mai târziu de trei, în timp ce alte reconstituiri vorbesc despre două.
Ceea ce nu se discută este statutul partidei și apropierea de pe tabelă: România–All Blacks 6–14, meci-test, 24 octombrie 1981.
Generația marilor victorii
Fișa AIRR îi atribuie lui Lungu două campanii europene câștigate cu România: Cupa FIRA 1980–1981 și Cupa FIRA 1982–1983.
Al doilea titlu a fost construit în jurul victoriei cu 13–9 împotriva Franței, la București, pe 31 octombrie 1982. Lungu a evoluat la centru, cu numărul 12.
La 12 noiembrie 1983, România a obținut prima sa victorie oficială împotriva Țării Galilor: 24–6, la București. Stejarii au marcat patru eseuri, iar unul i-a aparținut lui Adrian Lungu.
Pe 20 mai 1984, România a învins Scoția cu 28–22. Adversara tocmai câștigase Marele Șlem în Turneul celor Cinci Națiuni. Lungu făcea din nou parte din linia de treisferturi a Stejarilor.
La 10 decembrie 1988, a urmat Cardiff. România a învins Țara Galilor cu 15–9, pe Arms Park.
În octombrie 1989, Lungu a marcat în succesul cu 32–24 împotriva Samoei de Vest, meci clasificat drept test. Contribuția sa este consemnată de FRR și de palmaresul istoric al întâlnirilor româno-samoane.
Auch
La 24 mai 1990, România a învins Franța cu 12–6, la Auch. A fost prima victorie a Stejarilor asupra Franței pe teren francez.
Lungu a început partida în centrul liniei de treisferturi. România a condus cu 9–0 la pauză, iar dropgolul lui Gelu Ignat din final a refăcut diferența după revenirea francezilor.
Trei Cupe Mondiale
Adrian Lungu a participat la primele trei ediții ale Cupei Mondiale: 1987, 1991 și 1995. În documentările românești este prezentat drept primul rugb-yst român ajuns la trei turnee finale.
În 1987, România a învins Zimbabwe cu 21–20, apoi a pierdut cu Franța și Scoția.
În 1991, Stejarii au pierdut cu 19–11 în fața Canadei, la Toulouse. Lungu a marcat unul dintre eseurile României. Trei zile mai târziu, echipa română a învins Fiji cu 17–15, la Brive.
La ediția din 1995, în Africa de Sud, Lungu a evoluat inclusiv împotriva Australiei, campioana mondială en titre. Wallabies au câștigat cu 42–3, pe 3 iunie, la Stellenbosch.
Cele trei turnee finale dau carierei lui Lungu o semnificație aparte. El a aparținut echipei capabile să țină All Blacks la opt puncte în 1981, dar a rămas internațional suficient de mult pentru a intra în epoca mondialelor și a profesionalizării.
Sosirea la Castres
Urmează transferul la Castres în sezonul 1991- 1992. În interviul publicat în august 2017, Lungu afirma că se afla de 26 de ani în Franț.
În sezonul 1992–1993, Lungu a fost component al echipei care a câștigat campionatul Franței.
După finala cu Grenoble, Castres a ratat eventul. La o săptămână după câștigarea titlului, formația a pierdut finala Challenge Yves-du-Manoir împotriva lui Toulouse, la Agen.
Cele 77 de teste
Adrian Lungu a fost selecționat în 77 de teste oficiale pentru România, pentru care a înscris 12 eseuri.
De la jucător la formator
După încheierea carierei de jucător, Lungu a continuat să lucreze în rugby.
AIRR îi consemnează activitatea de antrenor între 1995 și 2006, la juniorii lui Castres Olympique și, pentru o perioadă, la echipa națională de juniori a României. A contribuit astfel la formarea unei generații noi, într-o perioadă în care rugby-ul trecea definitiv de la structurile amatorismului la exigențele profesionale.
Legătura cu rugby-ul românesc nu s-a rupt. A sprijinit echipele din Dobrogea cu echipament recuperat de la Castres și a ajutat jucători români ajunși în Franța să se adapteze.
Explicația sa a fost simplă:
„Și pe mine m-au ajutat alții și vreau să dau la rândul meu acest ajutor înapoi.” — Adrian Lungu, interviu FRR, 2017.
Legătura sa cu Castres a devenit una de durată. În organigrama actuală a clubului, Adrian și Sylvia Lungu figurează în departamentul de intendență al primei echipe. Castres Olympique îi include în structura oficială.
Palmares
trei titluri consecutive de juniori cu Locomotiva București;
Patru titluri naționale de seniori: două cu Steaua, unul cu Dinamo și unul cu Farul.
două ediții ale Cupei FIRA câștigate cu România, în 1980–1981 și 1982–1983;
participarea la testele câștigate împotriva Franței, Țării Galilor, Scoției și Samoei de Vest;
trei Cupe Mondiale: 1987, 1991 și 1995;
titlul de campion al Franței cu Castres, în 1993;
un titlu Nationale B cu echipa secundă a lui Castres, datat în sezonul 1995–1996.
77 de meciuri-test în evidențele IRB și AIRR, plus 13 partide amicale păstrate separat;
titlul de Maestru Emerit al Sportului, acordat în 1991.
Centrul dintre două lumi
Adrian Lungu a prins aproape toate schimbările majore prin care a trecut rugby-ul românesc la sfârșitul secolului al XX-lea.
A început într-un oraș în care antrenorul mergea să caute copii pentru echipă. A crescut într-un sistem național capabil să păstreze aceeași concepție de joc de la juniori până la prima reprezentativă. A întâlnit All Blacks înainte de apariția Cupei Mondiale, apoi a participat la primele trei ediții ale competiției.
A câștigat în fața Franței, Țării Galilor și Scoției. A fost campion cu Steaua și Dinamo. În Franța, a ridicat Scutul lui Brennus.
Iar când alergările s-au încheiat, nu a părăsit vestiarul. A lucrat cu juniorii, a ajutat rugby-ul dobrogean și a rămas parte din viața zilnică a lui Castres Olympique.
Marile cariere nu sunt construite numai dintr-un meci sau dintr-un trofeu. Uneori ele leagă lumi care altfel ar părea separate.
În cazul lui Adrian Lungu, drumul pornește de la Chimia Năvodari, trece prin marile după-amiezi ale Stejarilor și ajunge la Scutul lui Brennus. Dar nu se oprește acolo.
Continuă, discret, în munca făcută pentru ca alți jucători să poată intra pe teren pregătiți.
Bibliografie selectivă
Surse oficiale și instituționale
AIRR — fișa biografică a lui Adrian Lungu
Federația Română de Rugby — interviu cu Adrian Lungu, 2017
FRR — profil aniversar, 2012
FRR — istoria competițiilor FIRA
FRR — victoria de la Auch
FRR — victoria de la Cardiff
FRR — România–Samoa de Vest
Federația Italiană — istoricul Italia–România
LNR — finala campionatului Franței din 1993
Castres Olympique — istoria clubului
Castres Olympique — organigrama actuală
IRB — registrul internaționalilor României, 2013
Arhive de meciuri și documentări
Rugby.ro — România–All Blacks, 1981
World Rugby — România–Zimbabwe, Cupa Mondială 1987
World Rugby — Canada–România, Cupa Mondială 1991
World Rugby — Fiji–România, Cupa Mondială 1991
World Rugby — Australia–România, Cupa Mondială 1995
Le Monde — controversa finalei Castres–Grenoble
Ziua de Constanța — România–Țara Galilor, 1983
Lucrări identificabile
Constantin Zamfir, Încercare enciclopedică a rugbyului românesc.
Richard Escot și Jacques Rivière, Un siècle de rugby, Calmann-Lévy, 2010.
Foto credit: Wikipedia; Picasa prin Rugby România