ULTIMUL MOHICAN AL RUGBYULUI ROMÂNESC – Vasile Constantin „Mao”
Mărturia lui Teodorin Tudose
„Un om deosebit, a cărui forță era pregătirea fizică. Ne-a transmis curajul, încrederea și solidaritatea în echipă. La el selecția se făcea doar pe muncă și merit.
Antrena Locomotiva, dar a selecționat șase jucători de la SS2B echipă pregătită de doamna Mariana Lucescu înaintea finalei contra Franței, la Madrid, în 1975.
Ultimul mohican,dupa: Cornel Munteanu, Lucescu Mariana , Niculae Balcan , Denichi ,Carnabel, Doiciu Traian, Cocor, Vizitu Pavel ( Lica ), Sergiu S., Puiu Vasilica, Doru, Nicolae Pădureanu, Mihai Ganțu, Dinu, Dinulescu, Theodor Rădulescu și cu voia dumneavoastră ( nota autorului ) Mihai Naca.
Dumnezeu să-l odihnească în pace”
— Teodorin Tudose, fost internațional și secretar cu relații internaționale al Asociației Internaționalilor de Rugby din România
Rugbyul românesc este în doliu după dispariția lui Vasile Constantin „Mao”, unul dintre cei mai mari formatori de jucători din istoria acestui sport.
Antrenor vizionar, pedagog desăvârșit și creator de generații întregi de campioni, „Mao” a lăsat în urmă o moștenire greu de egalat.
Născut la 7 octombrie 1937, în Plevna, județul Călărași, Vasile Constantin a fost profesor de educație fizică și a debutat ca jucător de rugby în 1957, la Constructorul București, echipă alături de care a câștigat un titlu național la juniori și o Cupă a României.
Cariera de antrenor a început în 1964, la Electroputere Craiova, continuând apoi la echipele de juniori Viitorul București și CS Școlarul București.
Între 1969 și 1976 a pregătit Rapid București, club cu care a cucerit titlul național de juniori în 1971, confirmându-și reputația de formator de excepție.
Momentul definitoriu al carierei sale a venit în 1976, când a pus bazele CSȘ Locomotiva București, alături de Nicolae Manolache.
Sub conducerea sa, clubul a devenit cea mai prolifică pepinieră de rugby juvenil din România.
În perioada 1976–1992, echipa a obținut nu mai puțin de 12 titluri de campioană națională, dintre care 8 consecutive, precum și patru titluri de vicecampioană — o dominație rar întâlnită în sportul românesc.
Între anii 1986 și 1990, Vasile Constantin a fost antrenor federal și selecționer al echipei naționale de juniori, cu care a câștigat trei medalii de argint la Campionatul European, consolidând statutul României în rugbyul juvenil continental.
În anii ’90 și la începutul anilor 2000, și-a continuat misiunea educativă în Portugalia, la Universitatea din Coimbra, unde a înființat catedra de rugby și a condus echipa locală spre un titlu național.
În anul 2000, a fost desemnat antrenorul de rugby al anului în Portugalia — o recunoaștere internațională a valorii sale.
Porecla „Mao”, care avea să devină emblematică, provenea din copilărie.
Așa cum povestea cu umor, fratele său fusese strigat astfel la școală, iar lui i-a rămas numele de „Mao mic”, transformat ulterior în simplul „Mao”, nume pe care l-a purtat cu mândrie toată viața.
Dincolo de teren, Vasile Constantin a fost și un teoretician al rugbyului, autor al unor lucrări importante precum „Rugby pentru copii și tineri”, „Tehnica și tactica în rugby”, „Bucurii și tristeți în rugbyul românesc”, dar și al unor materiale dedicate educației fizice și recuperării medicale.
Pentru mii de sportivi, „Mao” a fost mai mult decât un antrenor — a fost mentor, profesor și model de disciplină.
A construit caractere, a impus respectul pentru muncă și a demonstrat că performanța vine din solidaritate și sacrificiu.
Astăzi, rugbyul românesc pierde un om care a modelat generații și a ridicat standardele pregătirii juvenile la un nivel excepțional.
Moștenirea sa rămâne vie în fiecare jucător format sub îndrumarea lui și în spiritul unei școli de rugby care a făcut istorie.
Drum lin, domnule Vasile Constantin „Mao”.
Foto credit: Teodorin Tudose
Surse: Rugby.ro/ Newsweek România