Eroii Rugby-ului Românesc

Stejarii care au scris istorie cu sângele lor

Rugby-ul românesc a fost mereu mai mult decât un sport – a fost o școală a curajului, a onoarei și a spiritului de sacrificiu. De-a lungul istoriei, România a avut parte de oameni care au știut să lupte nu doar pe teren, ci și pentru libertate, pentru credință și pentru demnitatea acestui neam.

Printre acești eroi se numără căpitanii Nicolae Crăciunescu și George Iconomu, locotenentul George Manu, sublocotenenții Corneliu Mateescu și George Tovar (toți de la Tennis Club Român), sublocotenentul Ion Barzan (Stadiul Român) și soldatul Pantilimon Pribegeanu (Matei Club). Ei au căzut la datorie, apărând patria cu aceeași determinare cu care apărau culorile cluburilor lor.

Steaua nu își uită eroii

Clubul Steaua București cinstește, an de an, memoria celor doi mari rugbiști care au căzut în timpul Revoluției din 1989: Radu Durbac și Florica Murariu – simboluri ale curajului și devotamentului suprem.

De asemenea, rugby-ul românesc își pleacă frunțile în fața eroilor Petre Astafei, Cosmin Stan, Florin Butiri (Rapid București), precum și a lui Cristi Toporan (Energia), care au plătit cu prețul vieții lor libertatea și demnitatea poporului român.

Rugby-ul – o școală a eroismului

De la jucătorii căzuți în Primul Război Mondial până la cei care și-au dat viața în Revoluția din 1989, rugbiștii români au demonstrat că valorile sportului cu balonul oval – curajul, spiritul de sacrificiu, vitejia, disciplina, loialitatea și credința – nu sunt doar vorbe, ci principii de viață.

Un adevărat rugbyst este, înainte de toate, un soldat al onoarei: respectuos, drept și gata să-și apere camarazii, familia și țara. Pentru el, credința în Dumnezeu, dragostea de familie și devotamentul față de echipă și țară sunt sfinte.

Să nu-i uităm niciodată

Eroii rugby-ului românesc nu mor niciodată. Ei trăiesc în memoria noastră, în inimile celor care iubesc acest sport și în fiecare stejar care intră pe teren cu inima deschisă și privirea ridicată spre cer.

Să le cinstim numele acum și în vecii vecilor.
Amin.

Surse: Rugby.ro/ Cristian Cânciu