Cupa României – Competiția surprizelor!


Etapa cu numărul 2 din Cupa României la rugby s-a consumat ieri în proporție de trei sferturi, ultima partidă – cea din Complexul Sportiv Ghencea, dintre Steaua și Universitatea Cluj – fiind reprogramată pentru data de 25 octombrie 2025.

Dinamo București pare să fi trecut peste șocul eliminării suferite chiar pe teren propriu în fața „Zimbrilor” maramureșeni, în semifinalele Ligii de Rugby Kaufland. „Buldogii” au produs surpriza etapei, reușind să câștige la Timișoara cu scorul de 25-27. Astfel, mutarea conducerii din Șoseaua Ștefan cel Mare – prin readucerea în funcția de Team Manager a lui Ștefan Demci – se dovedește una de bun augur.

În celălalt joc, disputat la Baia Mare, Știința s-a impus clar în fața Rapidului cu 28-7, readucând astfel bucuria succesului în „Arena Zimbrilor”.

Reamintim că în prima etapă a Cupei României, Zimbrii au pierdut chiar pe teren propriu, în fața echipei Steaua București, cu scorul de 22-23 – o înfrângere care a detonat prima mare surpriză a ediției 2025.

În celelalte partide ale rundei inaugurale, favoritele s-au impus fără emoții: Dinamo București a învins categoric Universitatea Cluj pe teren propriu, cu 75-18, în timp ce Timișoara a trecut clar de Rapid, chiar la București, scor 6-42.


Urmează etapa a 3-a

În runda cu numărul 3 a Cupei României, programată pentru data de 27 septembrie 2025, de la ora 11:00, sunt programate următoarele meciuri:

  • Rapid București – Steaua București, pe Stadionul Olimpia
  • Dinamo București – Știința Baia Mare, pe Stadionul Florea Dumitrache
  • Universitatea Cluj – SCM Timișoara, pe Stadionul Iuliu Hațieganu

Remarcăm reeditarea semifinalei Ligii de Rugby Kaufland, în meciul dintre Dinamo și Știința. „Buldogii” vor căuta cu siguranță să-și ia revanșa în fața „Zimbrilor”, după eșecul suferit în campionat.


Surprize și în Divizia Națională de Seniori

Tot în acest sfârșit de săptămână s-au încheiat și ultimele partide din Divizia Națională de Seniori, unde oaspeții au dominat categoric:

  • Știința Petroșani – Poli Iași: 7-61
  • RC Bârlad – RC Gura Humorului: 34-42

Cupa României își confirmă, încă o dată, statutul de competiție a surprizelor. Ediția 2025 nu face excepție, iar rezultatele precum victoria Stelei la Baia Mare sau succesul lui Dinamo la Timișoara transformă această competiție într-un spectacol demn de urmărit!


By Cristian Cânciu

Foto credit: Rugby România

2 thoughts on “Cupa României – Competiția surprizelor!

  1. Doru says:

    In DNS nu sunt surprize. Deloc. Invingatoarele sunt pe primele doua locuri. Deci succese scontate. Iar scorurile din Cupa Romaniei nu sunt deloc clare. Chiar si acel 75-18 dintre Dinamo si Cluj. Diferenta de valoare este prea mare. Sa nu amintesc ca in campionat Clujul a cedat la zero la Bucuresti. Acum au marcat 18 puncte!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *