Zimbrii maramureșeni au obținut o victorie spectaculoasă pe terenul Buldogilor, câștigând pe finalul jocului și obținând, astfel, calificarea în cea de-a 16-a finală consecutivă. Dacă în ultima partidă a sezonului regulat Dinamo a reușit să egaleze pe final la Baia Mare, de această dată rolurile s-au inversat, iar băimărenii au fost cei care au zâmbit la fluierul final.
Meciul, unul antrenant și cu momente de rugby de calitate, a beneficiat de o atmosferă frumoasă, la care a contribuit consistent galeria maramureșeană formată din micii rugbyști de la Baia Mare. Aceștia se aflau în Capitală pentru Trofeul Legendelor Rugby-ului Românesc și, între două jocuri de mini-rugby, au venit să-și susțină idolii. Vremea foarte călduroasă a pus la încercare rezistența fizică a ambelor formații, împiedicând, poate, realizarea unui joc perfect.
Asistența a fost una rezonabilă, dar extrem de vocală, contribuind din plin la spectacolul sportiv de pe Stadionul Florea Dumitrache. Partida a fost una cu răsturnări spectaculoase de situație, dovadă fiind diferența dintre scorul de 17-3 în favoarea Buldogilor la mijlocul primei reprize și rezultatul final, 27-28 pentru Zimbri. În total, au fost șase eseuri – câte trei pentru fiecare tabără – plus lovituri de pedeapsă, cartonașe galbene și faze spectaculoase, pe placul publicului.
Dinamo a impresionat printr-un joc combinativ și spectaculos, bazat pe transmiterea rapidă a balonului, pentru a crea spații și a specula breșele defensive. Hinckley Vaovasa a fost, fără îndoială, omul meciului pentru gazde, cu două eseuri reușite în urma unor acțiuni personale sclipitoare. Pe de altă parte, Baia Mare a arătat pragmatism, spirit de luptă și o dezinvoltură remarcabilă. Chiar dacă scorul le era defavorabil, băimărenii nu au renunțat nicio clipă și, în cele din urmă, și-au ridicat brațele în semn de victorie.
La capitolul transformări, duelul dintre tânărul internațional român Paul Popoaia și experimentatul englez Freddie Burns s-a încheiat cu un avantaj minim pentru băimărean, scor 13-12. Trebuie amintit că Burns este primul jucător englez care evoluează în România, având în trecut selecții pentru reprezentativa Angliei.
Finalul a fost dramatic. Dinamoviștii au încercat să forțeze revenirea, iar același Vaovasa a creat din nou pericol cu o acțiune individuală care a destabilizat apărarea băimăreană. Totuși, faza s-a stins, iar speranțele gazdelor s-au năruit, victoria mergând către Zimbri.
Rezultat final:
Dinamo București – Știința Baia Mare 27-28
În cealaltă semifinală, Timișoara s-a impus la limită în fața Stelei, 23-22, asigurându-și locul în finala mare împotriva băimărenilor.
Partida pentru medalia de bronz este programată sâmbătă, 6 septembrie 2025, de la ora 16:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, între rivalele tradiționale Steaua și Dinamo.
Marea finală este programată duminică, 7 septembrie 2025, de la ora 16:00, când Timișoara va înfrunta Baia Mare, într-un nou episod al duelului pentru supremația rugby-ului românesc.
By Cristian Cânciu
Foto credit: Rugby România
