Cupa Mondială de Rugby Feminin din 2025, găzduită în Anglia, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a sportului, un spectacol al forței, al emoției și al poveștilor care dau viață unei competiții aflate pe culmile maturității sale. În fața a zeci de mii de spectatori și a milioanelor care urmăresc la televizor, echipe consacrate și debutante s-au confruntat în dueluri care au adus atât victorii strălucitoare, cât și înfrângeri amare, dar toate pline de sens și de frumusețe. A fost o ediție în care lacrimile s-au amestecat cu aplauzele, în care durerea accidentărilor a coexistat cu triumful recordurilor și în care puterea colectivului s-a împletit cu momentele de grație individuală.
Nimic nu a ilustrat mai bine acest amestec de dramă și eroism decât victoria Noii Zeelande asupra Spaniei, cu scorul de 54-8, într-un meci disputat la York. Campioanele mondiale au reușit să învingă cu autoritate, în ciuda faptului că ultimele 17 minute le-au jucat cu doar 13 jucătoare pe teren, după accidentările lui Kaipo Olsen-Baker și Ayesha Leti-I’iga. Olsen-Baker, abia intrată ca schimbare, a părăsit terenul pe targă după un sfert de oră, cu lacrimi în ochi, conștientă probabil că turneul său se încheiase înainte de a începe cu adevărat. În ciuda acestor lovituri crunte, neozeelandezele și-au arătat încă o dată reziliența și instinctul de supraviețuire sportivă. Portia Woodman-Wickliffe a continuat să scrie istorie, marcând și extinzându-și recordul la 21 de eseuri în istoria Cupei Mondiale, depășind-o pe legendara Sue Day. Alături de ea, Leti-I’iga și Jorja Miller au contribuit cu câte două eseuri, iar Liana Mikaele-Tu’u, Georgia Ponsonby și Theresa Setefano au întregit lista de marcatoare. De partea cealaltă, Spania a arătat curaj și noblețe, iar eseul târziu al lui Ines Antolinez Fernandez a fost primit cu bucuria autentică a unei echipe care știe că și micile victorii pot cântări enorm pe scena mondială.
În altă parte a Angliei, Africa de Sud a oferit o demonstrație de forță împotriva Braziliei, debutantă în turneu, învingând cu 66-6 la Northampton. Aseza Hele, numărul 8 al Springboks, a fost eroina meciului, reușind un hat-trick care a electrizat tribunele. Sud-africancele au impus un ritm năucitor, acumulând eseuri prin Nadine Roos, Ayanda Malinga, Aphiwe Ngwevu și Lerato Makua, în timp ce Brazilia s-a mulțumit cu două lovituri de pedeapsă transformate de Raquel Kochhann. Diferența de nivel a fost evidentă, dar pentru Brazilia simpla participare și punctele reușite au fost borne ale unei istorii abia începute, un pas spre viitorul în care rugby-ul feminin sud-american va căuta să devină o forță.
Franța și-a început și ea parcursul cu o victorie clară, 24-0 împotriva Italiei, la Exeter. Dacă prima repriză a fost una echilibrată și dură, terminată cu 10-0, repriza a doua a adus eliberarea și demonstrația de maturitate a echipei franceze. Eseurile Assiei Khalfaoui și Charlottei Escudero au fixat scorul final și au arătat că Les Bleues știu să gestioneze un meci de Cupă Mondială cu răbdare și claritate. Italia, deși înfrântă, a arătat spirit și curaj, însă a fost lipsită de luciditate în momentele cheie. Această înfrângere, însă, devine un punct de învățare, o experiență necesară pentru o echipă care caută să-și croiască un drum mai solid în rugby-ul feminin internațional.
Canada a adus una dintre marile povești ale turneului, cu un 65-7 devastator împotriva Fiji, un meci în care Julia Schell a devenit protagonistă absolută. Fundașul canadian a marcat șase eseuri în doar 22 de minute din repriza a doua, un record absolut pentru echipa sa și o performanță rar întâlnită pe scena mondială. Canada a dominat categoric, iar Fiji, deși a încercat să răspundă printr-un eseu spectaculos, a clacat în fața forței nord-americanelor. Eliminarea lui Bulou Vasutaraga pentru un placaj periculos a adâncit prăpastia, iar finalul a fost o demonstrație a diferenței dintre experiența acumulată și fragilitatea debutului.
Scoția a început turneul cu o victorie superbă împotriva Țării Galilor, 38-8, la Salford. Francesca McGhie a devenit eroina publicului cu un hat-trick memorabil, început chiar în primul minut de joc. Agresivitatea, viteza și curajul scoțiencelor au contrastat cu pasivitatea și lipsa de inspirație a galezelor, incapabile să țină pasul cu ritmul impus. Evie Gallagher și Emma Orr au completat lista de marcatoare, iar Scoția a demonstrat că ambiția sa nu este doar de a participa, ci de a concura cu adevărat pentru fazele eliminatorii.
Australia a impresionat prin exuberanță ofensivă, zdrobind Samoa cu 73-0 într-un festival de 11 eseuri. Desiree Miller a reușit un hat-trick spectaculos în prima repriză, însă povestea sa a fost umbrită de accidentare, după un contact violent cu Melina Salale, sancționat cu un cartonaș roșu de 20 de minute. În absența ei, tânăra Caitlyn Halse, la doar 18 ani, a preluat rolul de stea a serii, reușind două eseuri și cucerind publicul cu un joc spectaculos. Pentru Samoa, meciul a fost o lecție aspră, dar necesară, în fața unei echipe care a combinat tinerețea cu forța brută și disciplina colectivă.
În fine, Anglia, echipa gazdă, și-a început aventura cu o victorie răsunătoare, 69-7 împotriva SUA, la Sunderland, în fața unui public record de aproape 43.000 de spectatori. Red Roses au marcat 11 eseuri, prin jucătoare precum Sadia Kabeya, Hannah Botterman, Maud Muir, Ellie Kildunne, Abby Dow, Jess Breach, Amy Cokayne și Lark Atkin-Davies. SUA au rezistat doar până la eseul lui Erica Jarrell, care a adus scorul la 14-7 în prima repriză, dar eliminarea temporară a lui Alev Kelter a schimbat complet direcția jocului. De acolo, Anglia a dominat cu o autoritate greu de contestat, arătând că este pregătită să-și onoreze statutul de favorită și să viseze la trofeu.
Această ediție a Cupei Mondiale nu este doar despre scoruri și statistici, ci despre povești de viață, despre corpuri împinse până la limită și despre emoția pură a sportului. Am văzut lacrimi, am văzut zâmbete, am văzut bucurii imense și dureri devastatoare. Am văzut cum echipele mari își confirmă statutul și cum debutantele găsesc resurse pentru a-și croi un drum. Și poate cel mai frumos lucru rămâne comunitatea: fanii care aplaudă nu doar pe câștigători, ci și pe cei care pierd cu demnitate, care ridică balonul de pe gazon și care știu că, indiferent de rezultat, fac parte dintr-o poveste mai mare decât ele însele. Cupa Mondială de Rugby Feminin 2025 este, înainte de toate, o celebrare a acestui spirit.
Fotografia pentru acest articol este preluată de pe www.wikipedia.org.
By Honor Et Patria/ Eduard Popiea