În România, sportivii de performanță pot activa în baza a două tipuri principale de contracte: contractul individual de muncă (CIM) și contractul de activitate sportivă (CAS).
Fiecare dintre acestea are implicații diferite asupra carierei și stabilității financiare ale sportivilor, cu efecte directe asupra drepturilor sociale, contribuțiilor fiscale și protecției legale.
Sâmbătă, 22 martie 2025, în cadrul podcastului Rugby Mania, vom dedica o ediție specială acestei teme.
Îi vom avea invitați pe Sabin Gherdan, avocat specializat în dreptul sportului, președinte al Asociației de Arbitraj Sportiv din România, cel care a reușit recent să obțină pentru gimnasta Ana Maria Bărbosu medalia de bronz la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după o nedreptate suferită la Jocurile Olimpice de la Paris.
Alături de el, ni se va alătura și Manuela Codea, managerul echipei Dragonii Constanța și cenzor al Asociației Rugby Mania, o voce activă în apărarea intereselor rugby-ului românesc.
Această ediție va clarifica de ce contractele sportivilor sunt, în multe cazuri, mai vulnerabile decât cele clasice de muncă și care sunt soluțiile pentru o mai bună protecție juridică. Până atunci, vă oferim o analiză detaliată a diferențelor esențiale dintre cele două tipuri de contracte și impactul lor asupra sportivilor de performanță.
1. Diferențele fundamentale între contractul individual de muncă și contractul de activitate sportivă
Contractul individual de muncă (CIM) este reglementat de Codul Muncii și oferă sportivului statutul de angajat cu drepturi și obligații similare oricărui salariat.
Sportivii cu CIM beneficiază de protecție în fața angajatorului, contractele fiind mai stabile, cu drepturi garantate precum concediul de odihnă, concediul medical plătit, protecție la concediere și indemnizație de șomaj.
În schimb, contractul de activitate sportivă (CAS), reglementat de Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, nu intră sub incidența Codului Muncii. Acesta este, mai degrabă, un contract de prestări servicii, sportivul având statut de colaborator și asumându-și responsabilitatea pentru contribuțiile sociale și impozitele aferente. CAS este, în majoritatea cazurilor, pe durată determinată, ceea ce poate reduce siguranța financiară și stabilitatea profesională.
2. Impactul asupra contribuțiilor sociale și fiscale
Statul român încasează sume diferite din impozite și contribuții în funcție de tipul de contract al sportivului.
Pentru CIM, angajatorul reține și virează la bugetul de stat contribuțiile sociale și de sănătate (CAS, CASS, contribuția la fondul de șomaj etc.), iar sportivul beneficiază de toate drepturile asociate unui angajat clasic.
Pentru CAS, sportivul este responsabil pentru plata contribuțiilor, însă acestea nu sunt calculate la un venit brut fix, ci variază în funcție de suma câștigată și de plafonul anual stabilit de ANAF. De multe ori, sportivii nu își achită aceste contribuții sau le plătesc la valori minime, ceea ce afectează direct beneficiile sociale și pensia.
3. Impactul asupra pensiei de stat
Un sportiv cu CIM cotizează constant la sistemul de pensii, ceea ce îi asigură un venit la bătrânețe. În schimb, un sportiv care activează în baza unui CAS riscă să nu acumuleze suficiente puncte de pensie, mai ales dacă nu își achită contribuțiile sociale în mod regulat. Această situație poate duce la lipsa unui venit stabil după încheierea carierei sportive.
Pentru a evita această problemă, sportivii trebuie să fie conștienți că au opțiunea de a contribui voluntar la sistemul public de pensii sau să își deschidă un fond privat de pensii. În prezent, legislația nu oferă un mecanism de protecție specific pentru sportivii de performanță care își încheie cariera fără a avea un istoric solid de contribuții sociale.
4. Posibilitatea organizării în sindicate sportive
Deși sportivii care activează în baza unui CAS nu sunt considerați angajați conform Codului Muncii, legislația nu interzice formarea sindicatelor pentru protejarea drepturilor acestora. Totuși, din cauza statutului juridic ambiguu, influența acestor structuri este limitată.
În alte țări europene, sportivii de performanță beneficiază de contracte colective de muncă negociate de sindicate, ceea ce le oferă mai multe garanții în fața cluburilor. În România, lipsa unui cadru legal clar pentru organizarea colectivă a sportivilor rămâne o vulnerabilitate semnificativă.
5. Vulnerabilitățile contractului de activitate sportivă
Stabilitate redusă – Fiind, de obicei, pe durată determinată, acest contract oferă mai puțină siguranță decât un CIM. Un sportiv poate rămâne fără venit peste noapte dacă nu își reînnoiește contractul sau dacă este înlăturat din echipă.
Lipsa unor beneficii sociale – Spre deosebire de CIM, CAS nu oferă dreptul la indemnizație de șomaj, concediu medical plătit sau protecție la concediere.
Denunțarea unilaterală – Unele cluburi pot denunța unilateral contractele de activitate sportivă, ceea ce lasă sportivii fără protecție juridică eficientă. În absența unui cadru clar de protecție, sportivii trebuie să fie atenți la clauzele contractuale și să își negocieze condițiile cu ajutorul unui avocat.
Concluzie: este nevoie de o reformă a legislației sportivilor
Contractul de activitate sportivă poate fi o opțiune flexibilă pentru cluburi, dar pentru sportivi reprezintă o vulnerabilitate juridică și financiară. Lipsa unui sistem de protecție adecvat, riscul de neplată a contribuțiilor sociale și posibilitatea de denunțare unilaterală sunt aspecte care necesită o reformă legislativă urgentă.
Dacă vreți să înțelegeți mai bine aceste aspecte și să descoperiți cum se poate îmbunătăți statutul juridic al sportivilor din România, nu ratați ediția specială Rugby Mania din 22 martie 2025.
Vom discuta cu specialiști în domeniu și vom analiza soluții concrete pentru protecția sportivilor de performanță.
Vă așteptăm să dezbatem împreună!
Foto credit: Sabin Gherdan _ Facebook