Rugby Mania | Mari rugbiști români
Campion cu Grivița, Dinamo și Steaua, internațional de rugby în 7 și om al proiectelor pentru copii, Nicolae Ungureanu are un parcurs care nu încape într-un singur palmares. Pentru a-l înțelege, trebuie privite împreună cariera de jucător și munca începută după ultimul meci.
O carieră construită în mai multe vestiare
Nicolae Ungureanu spune că a început rugby-ul la 15 ani, într-o clasă cu profil sportiv. Într-un interviu publicat de revista Vlăstarul a Colegiului Național „Spiru Haret”, își descrie parcursul prin etapele de junior, senior, antrenor și profesor. Este o mărturie despre durata legăturii sale cu rugbyul, dar și despre felul în care a ajuns să vadă educația drept parte a sportului.
Lista cluburilor la care a jucat este neobișnuit de lungă. Federația Română de Rugby consemnează Giurgiu, Gloria, Grivița, Dinamo, Sportul, Steaua și Olimpia și precizează că a evoluat atât ca aripă, cât și în linia a treia. Un articol Gazeta Sporturilor despre conducerea naționalei amintește Gloria, Grivița și Steaua.
Un reper precis există însă la Grivița. Ungureanu apare în componența echipei care a câștigat campionatul național în 1993, după 23 de ani de așteptare pentru club. Federația îl numește printre jucătorii cu cele mai multe eseuri ale acelei echipe, alături de Marius Olărașu, Gabriel Vlad și Tiberiu Brânză. Într-un an aniversar, când foștii campioni s-au reunit în Parcul Copilului, numele său se afla în lotul publicat de organizatori.
FRR îl prezintă drept campion național și cu Dinamo și Steaua. Interviul din Vlăstarul confirmă aceleași trei cluburi în palmaresul său.
Două forme ale aceluiași sport
Rugbyul în XV și rugbyul în 7 au competiții și evidențe internaționale distincte. Distincția contează în cazul lui Ungureanu. Federația îl numește „fost internațional de Rugby 7”, iar prezentarea îi atribuie 25 de selecții la rugby în 7 și cinci la rugby în XV.
Aceeași prezentare școlară îi atribuie 20 de eseuri în sezonul 1993–1994, descrise drept record național. În documentul FRR despre titlul Griviței din 1993, el figurează între principalii marcatori de eseuri.
Această prudență nu micșorează cariera sportivă a lui Nicolae Ungureanu. O așază acolo unde poate fi cercetată corect: în echipele campioane în care este documentat, în participarea la cele două discipline și în mărturiile celor care au lucrat cu el.
Din vestiarul naționalei către terenurile copiilor
După perioada de jucător, Nicolae Ungureanu a lucrat în structurile Federației Române de Rugby. În 2007, presa sportivă îl prezenta drept manager administrativ al naționalei și director de dezvoltare în cadrul FRR. În 2011, federația îi indica responsabilitatea pentru zona Muntenia. Era o schimbare de rol: de la pregătirea propriului meci la organizarea condițiilor în care alții puteau începe să joace.
Munca aceasta a avut forme concrete. La Râmnicu Vâlcea, într-o acțiune relatată de FRR, peste 500 de copii au fost inițiați în rugby tag, iar peste 50 de profesori de sport au fost instruiți de Ungureanu și de Steve Pope, prezentați de federație drept educatori IRB. Dimensiunea acțiunii este relevantă: un singur eveniment nu construiește de unul singur un sistem, dar poate lăsa în școli profesori capabili să continue activitatea.
A căutat și alte cadre pentru acest început. FRR îl identifica în 2010 drept director regional de dezvoltare și persoană de contact pentru tabere dedicate copiilor pasionați de rugby. Mai târziu, o documentare Gazeta Sporturilor a descris încercarea sa de a înființa o clasă de rugby la liceul IMGB din București. Ideea era ca tinerii să dobândească nu doar experiență pe teren, ci și o pregătire folositoare după terminarea școlii.
Lecția din Zambia
În 2013, Ungureanu a participat ca antrenor voluntar la un proiect al Tag Rugby Trust în Zambia. Relatarea sa, publicată de Federația Română de Rugby, descrie lucrul alături de alți voluntari și întâlnirea cu copii pentru care rugby-ul era, înainte de orice, o ocazie de a juca și de a învăța împreună.
Experiența africană nu trebuie idealizată și nici folosită pentru a pretinde că un voluntar a schimbat singur destinele unei comunități. Ea arată, mai modest și mai convingător, direcția pe care Ungureanu o alesese: să ducă jocul acolo unde experiența lui putea fi utilă.
Continuitate și limite
În decembrie 2011, FRR anunța că Ungureanu suferise o fractură de tibie și peroneu într-un meci de old boys și urma să fie operat. Federația menționa și intervenții anterioare la același picior, în urma unei accidentări din vremea când juca la Olimpia. Episodul amintește că o carieră lungă nu este alcătuită doar din medalii și eseuri.
Palmaresul său de jucător merită respect; documentele îl leagă de titlurile Griviței, lui Dinamo și Steaua. Dar partea care dă acestui portret o identitate aparte este ce a făcut cu experiența acumulată: a lucrat în administrația naționalei, a pregătit profesori, a încercat să aducă rugby-ul în școli și a antrenat copii dincolo de granițele României. Fiecare dintre aceste roluri cere altceva decât un eseu decisiv. Cere răbdare.
În memoria rugbyului românesc, Nicolae Ungureanu poate rămâne astfel în două imagini care se completează: jucătorul din echipa campioană a Griviței și omul care a pus din nou mingea în mâinile unor copii. Prima aparține palmaresului. A doua spune cum poate fi dus mai departe un sport.
Bibliografie selectivă:
FRR — reuniunea campionilor Griviței din 1993;
FRR — parcursul sportiv al lui Nicolae Ungureanu;
revista Vlăstarul, interviu și prezentare biografică;
Gazeta Sporturilor — conducerea tehnică a naționalei;
FRR — inițierea copiilor și instruirea profesorilor la Râmnicu Vâlcea; FRR — mărturia despre proiectul din Zambia;
Gazeta Sporturilor — proiectul clasei de rugby.
Foto credit: Nicolae Ungureanu Facebook Profile