De dincolo de Atlantic un text al lui Eugen CIONGA:
Mircea Rusu s-a stins… si a plecat către alte meleaguri…
S-a desprins dintre noi, lăsând in urma sa, pentru totdeauna, nu doar amintirea unui rugby-st de seama, ci, mai ales, imaginea unui caracter ales.
O imagine pe care trecerea anilor nu o va șterge niciodată.
Performanța și valoarea sportivă se măsoară pe iarba gazonului, între granițele care străjuiesc arena ce găzduiește întrecerile sportive.
Caracterul ales, însă, nu are granițe…rămâne viu, neschimbat si puternic, atât în teren, cât și în afara terenului.
Există o categorie aparte, a oamenilor a căror personalitate este definită, mai mult decât orice altceva, de către trăsătura unui caracter ales.
Mircea Rusu face parte din această categorie, rară, a caracterelor alese care au despărțit, și despart, adevărata valoare de mediocritate și de impostură.
Datorită forței caracterului său, a trecut peste greutățile, nedreptațile si tragediile pe care viața i le-a ridicat in cale, si care l-au lovit si l-au rănit…dar, de fiecare dată, s-a ridicat de sub povara loviturilor, cu dârzenia si voința izvorâte din plămada caracterului său ales, continuându-și drumul ce i-a fost dăruit în viață.
Nu l-am întâlnit niciodată, i-am cunoscut doar vocea si scrisul.
În perioada în care scriam articolul dedicat carierei sale, am vorbit la telefon, am corespondat, păstrând un continuu dialog la distanță.
Il ascultam, ii citeam rândurile trimise, și din toate aceste dialoguri răzbătea claritatea și echilibrul părerilor sale, însoțite, mereu, de un imens respect pentru competență și valoare.
Vorbea, întotdeauna, cu respect, despre Grivița, acolo unde „ am găsit o familie nouă, și am ințeles puterea unei echipe”.
Și, cu același respect, despre adversarii săi.
Într-unul dintre dialogurile noastre, am pomenit despre Dumitru Ghiuzelea, și cu această ocazie am avut prilejul să asist la cea mai frumoasă exprimare a respectului față de valoarea unui adversar: „Mitica Ghiuzelea, nume mare in rugby-ul romanesc, a fost, după mine, cea mai puternica aripă din toate timpurile. A fost un sufletist, si cand ataca parcă râdea. Totdeauna l-am privit cu admirație si respect. Eram mândru placandu-l.”
”Eram mandru placandu-l”….
Și, înainte de a încheia, îmi îngădui să adaug rândurile pe care Mircea Rusu mi le-a trimis atunci cand l-am felicitat pentru implinirea vârstei de 75 de ani:
„ Fiecare om are plăcerea să vadă că nu a trait degeaba, și că în urma lui sunt oameni care îi înfrumusețează viața prin respectul și dragostea lor. Sunt mulți elevi de-ai mei care mă salută cu multa dragoste și aceasta este cea mai mare mulțumire a mea.”
Elevii dumneavoastră vă salută, și vor continua să vă salute, mereu…
Și să nu uităm:
Respectul nu este un dat. Respectul trebuie câștigat.
Iar acest respect l-a câștigat Mircea Rusu, la fiecare pas, în drumul său prin această lume.
Eugen Cionga
Toronto
Foto credit: Rugby.ro/ Eugen Cionga