Scrisoare deschisă

Dragi autorități, stimați reprezentanți ai statului român,

Noi, cetățenii simpli, ne punem speranța în capacitatea dumneavoastră de a aplica legea și de a face din România un loc mai bun. Noi, cei din comunitatea rugby-ului românesc, nu vă cerem lucruri nefirești, nu dorim răul nimănui și respectăm instituțiile statului român.

Însă ce se întâmplă când aceste instituții nu-și fac treaba? Ce se întâmplă când unii găsesc portițe și exploatează buna-credință a oamenilor? Ce se întâmplă când legea devine obligatorie pentru marea majoritate, dar admite excepții pentru o mână de oameni care dispun de bani și de vizibilitate?

Știu că mulți români, când aud de Adrian Mutu, sunt mândri și recunoscători pentru bucuriile pe care ni le-a adus îmbrăcând tricoul naționalei sau pe cel al unor mari echipe de club din Europa. Nu mi-am propus să-l vorbesc de rău pe Adrian Mutu.

Respect oamenii valoroși, care muncesc și investesc în România.

Și, dacă tot a venit vorba despre oameni care muncesc și investesc în România, același lucru l-aș putea spune și despre domnul Paul Nicolau, cunoscut în mediul online drept „Pescobar”. Nici controversele din jurul său nu pot șterge meritele unui om care plătește taxe și impozite și creează valoare în România.

Totuși, sunt și lucruri care mă dezamăgesc și îmi stârnesc întrebări. Mă refer la articolele publicate de Buletin de București și G4Media și mă voi opri strict asupra Parcului Sportiv Tei, unde inspectorii Curții de Conturi au semnalat nereguli privind atribuirea folosinței terenului către Academia de Fotbal Adrian Mutu.

Concret, potrivit G4Media, într-un pasaj reprodus de Buletin de București, obiectul contractului era „un teren de rugby de peste 10.300 mp și o tribună metalică”.

Contractul a fost încheiat pe șapte ani, cu posibilitate de prelungire.

Potrivit constatărilor inspectorilor, relatate de jurnaliști, prin acest contract de prestări servicii s-ar fi transmis, în fapt, folosința unui bun public fără licitație. Pe durata lucrărilor de modernizare, academia ar fi fost scutită de o chirie estimată la 66.321 de lei.

Potrivit G4Media, inspectorii ar fi cerut sesizarea parchetului în urma neregulilor identificate la control, însă conducerea Curții de Conturi ar fi refuzat. Dacă inspectorii au considerat că există motive pentru sesizarea procurorilor, de ce nu a fost urmată propunerea lor? Justiție, nu-i așa?

„O mizerie”, ar spune oamenii cinstiți, care plătesc taxe și sunt de bună-credință. Când statul, care ar trebui să aplice legea în mod unitar, lasă impresia că închide ochii când vine vorba despre cei din înalta societate, ce mesaj le transmite celorlalți?

Pentru mine, acesta este drumul către anarhie și nesupunere socială.

Îmi aduc aminte cum atât domnul Mutu, cât și domnul Nicolau promiteau solemn, în emisiuni și în articole, că totul se va face cu respectarea legii și cu bună-credință față de rugby, care va beneficia de această investiție în aceeași măsură ca Academia de Fotbal Adrian Mutu.

Noi, cei care trăim sau am trăit în România, știm cum merg lucrurile.

Cunoaștem discursul corect politic și știm că, în România, cine are bani are și putere.

Dar cine își pune problema ce fac acele cluburi de rugby dacă nu mai pot juca meciuri oficiale pe terenul din Tei?

Buletin de București scrie că, după reamenajare, „vestiarele au fost amplasate la 2,5 metri de marginea terenului”.

Distanța minimă de siguranță indicată de publicație pentru competițiile oficiale de rugby este de 3 metri. O jumătate de metru poate decide dacă pe acel teren se mai joacă un meci de campionat sau se pot face doar antrenamente.

Cine se întreabă ce se întâmplă cu oamenii din acele cluburi, care au adus bani de acasă și au muncit voluntar pentru a întreține Parcul Sportiv Tei? Generații întregi de sportivi s-au antrenat și au crescut pe acel teren, iar acum tocmai cei care l-au îngrijit riscă să rămână pe dinafară.

Cel mai mult mă doare faptul că oamenii care fac astăzi această investiție sunt formatori atât de opinie, cât și de caractere. Prin investiția lor și-au propus să crească, să educe și să formeze generațiile viitoare.

Ce exemplu le dați, domnilor? Ce să înțeleagă un copil căruia i s-a spus că va beneficia și el de această investiție, dacă pe terenul pe care a crescut nu mai încape un meci oficial de rugby?

Că poți ocoli regulile și scăpa nepedepsit dacă ai bani și influență? Că este bine să lași sportivii pe dinafară și să exploatezi regulamentul în propriul interes? Cât mai valorează, în ochii acelui copil, cuvântul dat?

Și acum, un apel către Federația Română de Rugby și către AMRB.

Domnule Petrache, domnule Demici, am avut șansa să discut cu amândoi despre situația rugby-ului românesc și a bazelor sportive. De-a lungul timpului, v-am criticat, v-am și lăudat și v-am luat apărarea atunci când am considerat că erați criticați pe nedrept.

Cunosc eforturile pe care le depuneți, uneori chiar în detrimentul timpului petrecut cu familia și multe alte eforturi.

Știu cât suflet puneți și înțeleg de ce aveți nevoie de diplomație atunci când discutați cu instituțiile statului, cu partenerii și cu ceilalți interlocutori. Știu că aveți un statut și că nu vă este ușor să ieșiți în public și să faceți valuri. Înțeleg toate acestea și mai știu că noi, rugbiștii, suntem oameni raționali și echilibrați.

Însă nu înțeleg de ce vorbiți atât de rar despre aceste lucruri cu noi, cei care am mai rămas alături de rugby-ul românesc.

Aș dori să vă aud mai des vorbind despre situația stadionului Arcul de Triumf, despre Parcul Sportiv Tei și despre cum vor fi protejate, în mod concret, cluburile care își desfășoară activitatea acolo.

Se mai poate omologa terenul din Tei pentru rugby?

Dacă trebuie mutate vestiarele, cine își asumă această lucrare și când?

Până atunci, unde își vor juca meciurile seniorii și juniorii?

Aș vrea să vorbiți și despre celelalte baze sportive care riscă să fie transformate în terenuri de fotbal sau în cartiere rezidențiale. Aș vrea să faceți lobby pentru refacerea bazelor de rugby uitate de autoritățile locale din atâtea județe, dintre care unele nu au mai fost reabilitate din anii ’70.

În încheiere, dragă Adrian Mutu, domnule Nicolau, dragi autorități și dragi conducători, nimeni nu vă cere imposibilul.

Nimeni nu își dorește să vă vadă în fața unui tribunal. Cu toții însă vă cerem să respectați legea și cuvântul dat.

Este loc sub soare pentru toată lumea.

Fotbalul și rugby-ul pot conviețui.

Surse:

Curtea de Conturi confirmă investigația Buletin de București despre terenul obținut de la stat de Academia de Fotbal Adrian Mutu. Sesizarea penală, blocată de conducerea politică a instituție | G4 Media

EXCLUSIV Curtea de Conturi a mușamalizat un raport care indica fraudarea cu milioane de lei a bugetului Ministerului Muncii în mandatele miniștrilor Simona Oprescu și Florin Manole / Conducerea instituției a refuzat sesizarea parchetului, în ciuda cererii inspectorilor de conturi / Terenuri sportive închiriate la prețuri subevaluate pentru clubul lui Adrian Mutu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *