Alexandru Marin „Sandu Bucătarul” — Aripa dintre Eden Park și Parcul Copilului

A câștigat trei cupe cu Grivița, a făcut parte din România campioană FIRA și a ajuns la prima Cupă Mondială. După retragere, și-a continuat cariera prin generațiile de copii, juniori și internaționali pe care le-a format.

Numele sub care îl cunoaște rugby-ul

În evidența Asociației Internaționalilor apare forma Marin Alexandru (BUCĂTARU). Presa rugby-stică și foștii săi jucători îl numesc însă aproape invariabil Sandu Bucătarul.

„Dacă spui Alexandru Marin, mai puțini, dar dacă spui Sandu Bucătarul, atunci toți mă știu.” — interviu iAMSport, 2024.

„Bucătaru” sau „Bucătarul” nu reprezintă o altă identitate sportivă, ci variantele sub care supranumele său a intrat în memoria jocului. Subiectul acestui portret este Alexandru Marin, născut la 28 septembrie 1957, în București, aripă și fundaș al Griviței și component al României la Cupa Mondială din 1987.

Porecla venea dintr-o meserie adevărată. Marin nu fusese desemnat simbolic „bucătarul” echipei. Absolvise școala profesională de profil și lucrase în marile cantine ale Bucureștiului industrial.

Viața lui avea să se desfășoare între două forme de muncă în colectiv: bucătăria, unde fiecare preparat trebuia să fie gata la timp, și rugby-ul, unde nicio cursă nu putea exista fără efortul celorlalți paisprezece jucători.

Copilul dintre două sporturi

Alexandru Marin a practicat în paralel fotbalul și rugby-ul până în jurul vârstei de 14 ani. În propria relatare, spune că a trecut pe la juniorii Rapidului și a jucat fotbal inclusiv la Laromet.

Drumul decisiv a pornit însă de la Școala nr. 184. Profesorul de educație fizică Doru Dinulescu, apropiat de rugby, îi îndruma pe elevii potriviți către Clubul Sportiv Școlar.

Marin a fost legitimat la rugby în 1971, la CSS. Primul său antrenor a fost Anton, sau „Toni”, Groman. În formare au mai intervenit Cornel Munteanu și Nicolae Vizitiu.

A ales linia de treisferturi. Avea viteza necesară aripii, dar putea acoperi și postul de fundaș. Într-o perioadă cu o concurență excepțională la exterior — Petrică Motrescu, Peter Ianusevici, Marian Aldea, Sorin Fuicu sau Mihai Țibuleac — simpla intrare în circuitul primei reprezentative reprezenta o performanță.

Albi: prima finală europeană

În 1976, Alexandru Marin a făcut parte din naționala de juniori U19 care a ajuns în finala Campionatului European FIRA de la Albi.

România a pierdut în fața Franței cu 12–20 și a încheiat competiția pe locul al doilea. AIRR îi menționează drept antrenori ai acelei generații pe Alexandru Ștef și Vasile Constantin „Mao”.

Finala a fost mai mult decât primul său reper internațional. L-a adus în atenția uneia dintre marile școli ale rugbyului românesc.

În același an a trecut la Grivița Roșie.

Un singur club de seniori

Viorel Morariu și Radu Demian l-au chemat la o discuție, iar Marin a acceptat transferul la formația din Parcul Copilului.

Prima jumătate de sezon a petrecut-o mai ales ca rezervă. Concurența pe linia de treisferturi era severă, dar din retur a devenit titular. AIRR consemnează 12 ani jucați exclusiv pentru Grivița, iar Marin însuși datează perioada între 1976 și 1988.

A fost coleg cu internaționali precum Alexandru Pop, Constantin Dinu, Corneliu Scarlat, Sergiu Bărgăunaș, Valeriu Fălcușanu, Ion Simion și Mihai Țibuleac.

Grivița nu mai domina campionatul așa cum o făcuse în anii marilor generații ale lui Viorel Morariu și Radu Demian. Rămânea însă un club cu o identitate puternică, o cultură tehnică exigentă și o legătură directă cu Atelierele CFR.

Marin aparținea acestei lumi. Nu a schimbat cluburile pentru a-și prelungi palmaresul. A rămas acolo unde se formase ca senior și, după retragere, a continuat să lucreze în aceeași bază.

Trei cupe

Alexandru Marin a câștigat trei trofee naționale cu Grivița în 1982, 1984 și 1985.

13 meciuri-test pentru prima reprezentativă;

3 partide amicale la nivel de seniori;

17 meciuri pentru selecționatele de juniori și tineret;

activitate internațională între 1977 și 1987.

Într-un alt material, AIRR vorbește despre „peste 30 de selecții”. Acea cifră cumulează nivelurile de juniori, tineret, România B și prima reprezentativă.

Campion european

AIRR îi atribuie titlul de campion al Cupei FIRA din 1980–1981.

Stejarii au încheiat ediția cu victorii în toate cele cinci partide: împotriva Poloniei, Franței, Italiei, Spaniei și Uniunii Sovietice.

Momentul central a fost succesul cu 15–0 împotriva Franței, la București, pe 23 noiembrie 1980.

Tbilisi: ultimul examen înaintea Cupei Mondiale

În 1987, Alexandru Marin se apropia de finalul carierei. Suferise o ruptură musculară care, potrivit propriei relatări, îl ținuse aproximativ șase luni departe de teren.

Apariția primei Cupe Mondiale l-a determinat să mai încerce o dată.

Nu a fost folosit în victoria cu 9–3 împotriva Italiei, dar a prins următorul meci, cu Uniunea Sovietică, la Tbilisi. România a câștigat cu 13–12, pe 25 aprilie 1987, în ultima partidă înaintea plecării spre Noua Zeelandă.

Marin își amintește că a marcat un eseu și descrie acel meci drept „biletul” său pentru Cupa Mondială.

Titular pe Eden Park

La 23 mai 1987, România a întâlnit Zimbabwe pe Eden Park din Auckland, în primul său meci din istoria Cupei Mondiale.

Potrivit documentării iAMSport, Alexandru Marin a început partida ca titular. Stejarii au câștigat cu 21–20, prin eseul târziu al căpitanului Mircea Paraschiv.

Au urmat înfrângerile cu 12–55 în fața Franței, la Wellington, și 28–55 cu Scoția, la Dunedin. Datele, stadioanele și scorurile sunt confirmate de Federația Română de Rugby.

România fusese invitată la ediția inaugurală pe baza rezultatelor obținute în perioada sa de vârf. Turneul a arătat însă și începutul unei schimbări globale. Marile națiuni intrau într-o etapă de pregătire fizică și organizare care anticipa profesionismul oficial din 1995.

Pentru Marin, experiența a avut o dimensiune mai largă decât cele trei rezultate. România s-a antrenat împreună cu viitoarea campioană mondială, Noua Zeelandă.

„Nu voi uita niciodată antrenamentul comun făcut cu echipa Noii Zeelande.” — Alexandru Marin, citat de FRR.

A întâlnit cultura maori, stadioane pline și copii care așteptau autografe după antrenamente. La Dunedin, jucătorii români au fost primiți de comunitatea locală de emigranți.

Cupa Mondială a încheiat simbolic cariera aripii. După întoarcere, Marin a renunțat treptat la postura de jucător, dar nu și la teren.

Bucătarul rugby-ului amator

În România anilor ’70 și ’80, internaționalii aveau locuri de muncă oficiale. Pregătirea de performanță era posibilă prin sistemul numit „scoatere din producție”: clubul sau structura sportivă acoperea perioadele în care jucătorul se afla în cantonament ori la competiții.

Alexandru Marin absolvise Școala Comercială de pe Viilor și lucra ca bucătar. La cantina Grivița trebuia să pregătească masa pentru aproximativ 1.200 de angajați ai atelierelor. Interviul său din 2024 și profilul din Rugby Magazin documentează în paralel profesia și dificultatea de a o combina cu sportul de performanță.

Seara sau după program mergea la antrenament. Când începeau cantonamentele, revenea în sistemul echipei.

Această dublă viață explică mai bine epoca decât imaginea romantică a amatorului care practica rugby-ul numai din plăcere. Jucătorii reprezentau România la cel mai înalt nivel, dar trebuiau să păstreze o meserie, un salariu și un loc în structura industrială care susținea clubul.

Marin nu a abandonat niciuna dintre identități. A devenit bucătar-șef la 29 de ani și, în același timp, a ajuns la Cupa Mondială.

Antrenor din 1989

Alexandru Marin a început să lucreze cu copiii Griviței în 1989–1990.

Alături de foști colegi precum Constantin Tudor, Mihai Mirea, Constantin Calafeteanu și Ovidiu Cârcei, a construit echipe pentru formele de rugby în 8, 10 și 12 jucători.

Principiul său era simplu:

„Când lucrezi cu juniorii și copiii trebuie să o faci cu vorba bună.” — Rugby Magazin, 2000.

Nu era o formulă sentimentală. Înțelegea că un copil nu poate fi format prin reproducerea automată a autorității din vestiarul seniorilor. Antrenorul trebuia să coboare la nivelul lui, să explice și să păstreze bucuria jocului.

Festivalul mondial și generațiile Griviței

În 1993, Marin a făcut parte din colectivul bucureștean prezent la primul Festival Mondial al Școlilor de Rugby din Franța.

AIRR consemnează un loc al doilea la rugby în 10 și un loc al treilea la rugby în 12. Relatarea din 2000 descrie echipa finalistă drept formație de rugby în 8. Ambele surse confirmă podiumurile, dar folosesc categorii diferite pentru formația clasată pe locul secund; diferența trebuie păstrată. AIRR, Rugby.ro.

Cu juniorii Griviței, Marin a câștigat titluri naționale la mai multe categorii de vârstă. A lucrat cu generațiile născute în 1980, 1981 și 1982–1983, iar rezultatele l-au dus către loturile naționale de juniori.

A trecut pentru scurt timp și printr-o experiență dureroasă la seniori. După titlul național câștigat de Grivița în 1993, o mare parte din lot s-a destrămat. Jucătorii au plecat către alte cluburi sau în străinătate, iar echipa a retrogradat.

În interviul din 2000, Marin numea retrogradarea cel mai dureros moment al carierei sale de antrenor. Grivița a revenit în eșalonul superior, dar episodul anticipa dificultățile pe care cluburile legate de marile întreprinderi aveau să le întâmpine în tranziția către profesionism.

Durban și generația lui Cătălin Fercu

Activitatea de la Grivița l-a dus în staffurile naționale de juniori.

AIRR îl plasează la lotul României U19 în 2002, 2004, 2005 și 2006. În 2004, la Durban, România a câștigat competiția mondială U19 din eșalonul Trophy, cu o generație în care se afla Cătălin Fercu.

Marin a descris ulterior participarea la cinci turnee mondiale de juniori și a identificat succesul din Durban drept unul dintre marile rezultate ale activității sale tehnice. AIRR, iAMSport.

Nu și-a atribuit singur meritul. AIRR îl așază alături de Alexandru Achim și de ceilalți membri ai colectivului. Așa cum o aripă depinde de balonul câștigat de înaintași, formarea unei generații nu poate fi redusă la un singur antrenor.

Trofeul mondial U20 din Kenya

În 2009 a urmat un nou succes.

România a câștigat World Rugby U20 Trophy, disputat în Kenya. În finala de la Nairobi, pe 3 mai, tinerii Stejari au revenit de la 6–13 la pauză și au învins Statele Unite cu 25–13.

Adrian Apostol, Marian Pîrvu și Florin Pătrașcu au marcat eseurile României.

Alexandru Marin a făcut parte din stafful românesc, alături de Mircea Paraschiv, Mircea Muntean și preparatorul fizic Dan Badea.

Pentru fostul participant la Cupa Mondială din 1987, trofeul din Kenya închidea un cerc: experiența primită de la antrenorii vechii școli fusese transmisă unei generații crescute într-un rugby deja profesionist.

De la România A la rugbyul feminin

Fișa AIRR consemnează și alte roluri tehnice:

România B, în 2007;

selecționata Bucureștiului, în 2007;

România A, în 2008;

echipa națională de rugby în 7, calificată la turneul european de la Hanovra;

loturile naționale U19 și U20.

Marin a contribuit apoi la înființarea echipei feminine de rugby în 7 a CSU Agronomia, împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

A lucrat și cu selecționata feminină de rugby în 7, alături de Nicolae Tarcan, obținând locul al treilea într-o competiție FIRA–AER de nivel secund. În interviul din 2024, Marin estima că petrecuse aproximativ un deceniu în proiectul Agronomia.

Era aceeași muncă de construcție începută cu grupele mici ale Griviței: găsirea jucătorilor, menținerea lor în sport și crearea unei echipe înainte de a putea pretinde rezultate.

Întoarcerea la cei mai mici

În 2024, după ce predase echipa de seniori unui antrenor mai tânăr, Alexandru Marin revenise la grupele de bază ale Griviței.

La momentul interviului, vorbea despre 58 de copii la categoriile U8, U10 și U12, la care se adăugau aproximativ 20 sub șase ani. Părinții constituiseră un comitet pentru a susține activitatea și echipamentele.

După loturi naționale, turnee mondiale și echipe de seniori, se întorsese acolo unde antrenoratul este cel mai puțin spectaculos și cel mai important: la copiii care învață să prindă balonul și să nu se teamă de primul contact.

Convingerea sa încăpea în cinci cuvinte:

„Totul pleacă de la bază.” — iAMSport.

Reperele documentate ale carierei sale sunt:

vicecampion european U19 la Albi, în 1976;

jucător exclusiv al Griviței la seniori, între 1976 și 1988, potrivit propriei cronologii;

trei cupe naționale, înscrise de FRR în 1982, 1984 și 1985;

campion al Cupei FIRA cu România în ediția 1980–1981, conform AIRR;

13 meciuri-test și trei partide amicale de seniori, păstrate separat;

participant la Cupa Mondială din 1987 și titular în victoria cu Zimbabwe, potrivit documentării iAMSport;

membru al staffurilor care au câștigat trofeele mondiale juvenile din 2004 și 2009;

Maestru Emerit al Sportului din 1984 și Antrenor Emerit din 2006, conform evidenței AIRR.

Campion Național în 1993;

Precizia nu micșorează legenda. O face credibilă.

Omul care a rămas lângă teren

Cariera de jucător a lui Alexandru Marin poate fi rezumată prin trei imagini.

Mai întâi, tânărul de pe aripă, vicecampion european la Albi și obligat să câștige un post într-o generație extraordinară de treisferturi.

Apoi, internaționalul care își amână retragerea, revine după accidentare și intră pe Eden Park la prima Cupă Mondială din istoria rugbyului.

În cele din urmă, antrenorul din Parcul Copilului, aplecat spre un grup de copii pentru a le explica jocul „cu vorba bună”.

Între aceste imagini se află Grivița: clubul pentru care a jucat, locul în care a muncit și școala la care s-a întors mereu.

Sandu Bucătarul a pregătit mese pentru sute de muncitori și echipe pentru mai multe generații. A cunoscut rugb-yul susținut de uzine, tranziția dificilă către profesionism, turneele mondiale de juniori și fragilitatea actuală a bazei de selecție.

Nu a rămas în memoria jocului numai fiindcă a ajuns la Cupa Mondială.

A rămas fiindcă, după ce s-a întors de acolo, nu a părăsit terenul.

Bibliografie selectivă

Surse oficiale și instituționale

Asociația Internaționalilor de Rugby — fișa lui Alexandru Marin

AIRR — „25 de ani în slujba rugbyului ca antrenor”

Federația Română de Rugby — România la Cupa Mondială din 1987

FRR — reconstituirea ediției inaugurale a Cupei Mondiale

FRR — istoria Cupei României

FRR — de la Turneul FIRA la Cupa Europeană a Națiunilor

World Rugby — România, câștigătoarea U20 Trophy 2009

World Rugby — SUA U20–România U20, finala din 2009

Interviuri și arhive jurnalistice

iAMSport — „Rugby și gastronomie: Povestea lui Sandu Bucătarul”

iAMSport — Alexandru Marin despre baza rugbyului românesc

Rugby Magazin — „I se spune Sandu Bucătarul”, 22 februarie 2000

Rugby.ro — palmaresul istoric al echipei României

Observator News — profilul internaționalului și antrenorului Alexandru Marin

Foto credit: IAM Sport