Jucător în Franța, pionier al balonului oval la București, conducător al delegației care a adus României prima medalie olimpică și președinte al rugby-ului nostru timp de un sfert de secol, Grigore Caracostea nu a moștenit o tradiție: a construit-o.
Înaintea marilor victorii împotriva Franței, înaintea generațiilor care au umplut tribunele stadionului Giulești sau ale vechiului „23 August” și cu mult înainte ca România să participe la Cupa Mondială, a existat un grup restrâns de tineri care a adus la București un sport aproape necunoscut.
Printre ei, un nume domină începuturile: Grigore Caracostea.
A fost jucător, organizator, conducător de club, oficial olimpic și primul lider al structurii care a administrat rugby-ul românesc. A contribuit la apariția primului campionat, a condus delegația României la Jocurile Olimpice din 1924 și a reprezentat țara la întemeierea structurii europene cunoscute astăzi drept Rugby Europe.
Dacă Alexandru Penciu, Viorel Morariu sau Florică Murariu au întruchipat marile epoci sportive, Caracostea a făcut posibilă existența lor.
Rugby învățat la Paris
Grigore Caracostea s-a născut la București, în 1886. Informațiile biografice păstrate sunt mai puține decât în cazul jucătorilor din generațiile ulterioare, dar sursele concordă asupra elementului esențial: a descoperit rugby-ul în Franța, în perioada studiilor, unde e voluat la Racing Club de France. FRR consemnează și participarea sa, în 1907, la un turneu britanic al echipei pariziene, în cadrul căruia Racing a întâlnit Guy’s Hospital, unul dintre cele mai vechi cluburi din istoria jocului.
Gri Caracostea evolua la Racing Club de France, Mircea Iconomu la US Perpignan și Henri Manu la Stade Français.
Nu există o evidență completă a aparițiilor lui Caracostea pentru Racing.
Acea experiență franceză a fost decisivă.
Caracostea nu s-a întors la București doar cu amintirea unui sport practicat în studenție. A adus cu el cunoașterea jocului și ideea că rugby-ul putea fi organizat și în România.
Tennis Club Român și începutul jocului
Alături de frații Mircea, George, Barbu și Ion Iconomu, Grigore Caracostea s-a aflat printre fondatorii Tennis Club Român. Un studiu academic despre istoria elitelor sportive românești citează chiar Anuarul Tennis-Clubului Român din 1916 drept sursă pentru constituirea clubului în 1910. Studiul publicat în revista academică Apropos analizează felul în care rugby-ul românesc s-a format în jurul tinerilor educați în Franța.
Numele clubului poate induce în eroare cititorul de astăzi. Tennis Club Român nu se limita la tenis. Era una dintre primele organizații sportive moderne din București și a devenit leagănul rugby-ului românesc.
La început, jucătorii se antrenau pe terenuri improvizate. Istoricul oficial amintește un loc viran din apropierea Universității, în spatele statuii lui Mihai Viteazul, cunoscut în arhive: ” Câmpul lui Aallaro”, ulterior primarul Bucureștiului, Grigore Cantacuzino în 1913 a cedat terenul istoric “La Șosea”, unde s-a construit primul stadion oficial de rugby, cunoscut astăzi ca, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.
În septembrie 1913, Tennis Club Român și Sporting Club au disputat partida considerată, în majoritatea surselor, primul meci organizat de rugby din România. Data diferă însă: unele materiale FRR și lucrări metodice indică 28 septembrie 1913, în timp ce alte arhive menționează 8 septembrie 1913.
Scorul de 3–3 apare în lucrarea universitară Rugby.
Fundamente teoretice și metodice, semnată de Dan Badea, și în mai multe istorii ale sportului românesc. Din cauza diferenței dintre datele publicate, este prudent să nu ne pronunțăm clar în privința datei.
Cert este rolul lui Caracostea: a fost simultan jucător al Tennis Club Român și unul dintre principalii promotori ai noii discipline.
Din jucător, constructor de instituții
În 1914 s-a desfășurat prima ediție a campionatului național, cu Tennis Club Român și Sporting Club printre formațiile fondatoare. Unele surse includ o a treia echipă în fazele timpurii ale competiției, ceea ce arată că delimitarea dintre meciurile oficiale și partidele de inițiere nu este întotdeauna clară în arhive.
Un an mai târziu, în 1915, a fost constituită Comisiunea de Football-Rugby, primul organism însărcinat cu administrarea rugbyului românesc. Grigore Caracostea a devenit președinte, iar George Iconomu, Jean Hussar și Dumitru Tănăsescu au ocupat funcții de vicepreședinți.
Aici este necesară o precizare istorică: nu trebuie spus simplificat că Federația Română de Rugby, în forma sa juridică ulterioară, a fost fondată în 1915.
Cronologia corectă este:
în 1915, Caracostea a devenit primul președinte al Comisiunii de Football-Rugby;
organismul s-a numit ulterior Comisiunea Centrală de Football-Rugby;
la 26 martie 1931 a fost constituită Federația Română de Rugby;Caracostea a continuat să conducă noua federație până în 1940.
De aici provine și formula frecvent întâlnită în listele istorice: Grigore Caracostea, președinte între 1915 și 1940.
România la Jocurile Interaliate din 1919
Primul Război Mondial a întrerupt dezvoltarea rugby-ului intern. La scurt timp după încheierea conflictului, România a fost prezentă la Jocurile Interaliate de la Paris, organizate între 22 iunie și 6 iulie 1919 pentru militarii statelor aliate.
Competiția a fost un mare eveniment multisportiv militar, nu o ediție a Jocurilor Olimpice. Contextul și statutul său sunt explicate în enciclopedia academică dedicată Primului Război Mondial și în raportul oficial al competiției.
Caracostea a făcut parte din selecționata militară română. Arhivele îi consemnează prezența în echipa care a întâlnit Statele Unite, pierzând cu 21–0. România a jucat și împotriva unei selecționate franceze, meci pierdut cu 48–5.
Dincolo de clasificare, participarea din 1919 a fost primul contact internațional important al rugby-ului românesc și dovada că proiectul început la București înaintea războiului supraviețuise.
Paris 1924: prima medalie olimpică a României
La Jocurile Olimpice din 1924, Grigore Caracostea nu a mai fost jucător. A fost conducătorul delegației române și reprezentantul rugby-ului nostru în forurile organizatorice.
O diplomă olimpică păstrată în arhive îl identifică drept „Délégué de la Roumanie” și „Membre de la Commission Internationale de Rugby”. Documentul poartă semnăturile președintelui Comitetului Olimpic Francez, Justinien Clary, și ale baronului Pierre de Coubertin.
Participarea României a fost dificilă. Lotul fusese alcătuit din jucători cu experiențe și niveluri de pregătire diferite, iar finanțarea deplasării era insuficientă. Caracostea a suportat personal cheltuielile deplasării unor jucători de la Tennis Club Român.
România a pierdut cu 61–3 în fața Franței și cu 37–0 împotriva Statelor Unite.
Fiind numai trei participante, România a încheiat competiția pe locul al treilea și a primit medalia de bronz. Aceasta a devenit prima medalie olimpică din istoria sportului românesc.
Meritul sportiv aparține jucătorilor conduși de căpitanul Nicolae Mărăscu. Meritul instituțional îi revine și lui Grigore Caracostea: fără eforturile sale organizatorice și financiare, participarea ar fi fost mult mai greu de realizat.
În mai 2024, la centenarul medaliei, oficialii Federației Române de Rugby și reprezentanții Asociației Internaționalilor au depus coroane la mormântul lui Mărăscu și la capela familiei Caracostea. FRR l-a prezentat atunci pe Caracostea drept primul președinte și părintele fondator al rugby-ului românesc.
De la Comisiune la Federație
La 26 martie 1931 a fost constituită oficial Federația Română de Rugby. Caracostea, care administrase deja jocul prin structurile anterioare, a devenit conducătorul noului for.
În mandatul său, rugby-ul românesc a făcut trecerea de la inițiativa unui grup restrâns de absolvenți ai școlilor franceze la o disciplină cu federație proprie, campionat, cluburi și relații internaționale.
Activitatea lui Caracostea nu s-a limitat la birouri. A căutat soluții pentru una dintre problemele permanente ale rugbyului bucureștean: lipsa terenurilor.
În 1939 a contribuit la amenajarea unui teren pe strada Doctor Carol Davila, în apropierea sediului Tennis Club Român. Acolo s-au disputat partide și în anii războiului, iar zona avea să găzduiască ulterior stadionul Progresul/Cotroceni. Rugby.ro
România, între fondatorii rugby-ului european
La 20 aprilie 1934, la Paris, a fost înființată Fédération Internationale de Rugby Amateur — FIRA, precursoarea Rugby Europe. Statutul actual al Rugby Europe confirmă data și participarea a zece membri fondatori, iar World Rugby menționează Franța și alte nouă uniuni europene.
România s-a aflat printre fondatori. FRR îl indică pe Caracostea drept membru și consilier în primul comitet al organizației.
Această calitate trebuie separată de funcțiile existente astăzi: nu era președinte al FIRA, ci reprezentant al României și membru al structurii sale de conducere.
Participarea avea o importanță strategică.
Marile uniuni britanice controlau International Rugby Football Board, iar Franța fusese izolată din cauza disputelor privind amatorismul. FIRA oferea României un cadru european propriu, relații regulate și posibilitatea de a participa la construirea unei competiții continentale.
Caracostea a înțeles devreme că rugby-ul românesc nu putea crește izolat.
Recunoașterea franceză
Pentru contribuția sa la dezvoltarea legăturilor sportive, autoritățile franceze i-au acordat Legiunea de Onoare în 1931 și Medalia de Aur pentru Sport și Educație Fizică în 1935. Datele sunt consemnate de Federația Română de Rugby și de lucrările enciclopedice românești dedicate personalităților sportului.
Un părinte fondator, nu doar un președinte
Grigore Caracostea a condus rugby-ul românesc până în 1940. A murit în 1956, într-o țară și într-un sistem sportiv profund schimbate față de lumea în care contribuise la apariția primelor cluburi.
Din biografia sa lipsesc încă numeroase documente: o evidență completă a meciurilor jucate în Franța, registrele tuturor partidelor de început, detaliile exacte ale activității profesionale.
Dar faptele esențiale nu sunt contestate.
A jucat rugby în Franța înainte ca în România să existe o competiție. A fondat Tennis Club Român. A participat la primele meciuri organizate în țară. A condus primul organism administrativ al jocului. A fost prezent în selecționata din 1919. A dus România la Jocurile Olimpice din 1924. A contribuit la constituirea Federației Române de Rugby și a reprezentat-o la întemeierea FIRA.
Grigore Caracostea nu a fost doar primul președinte al rugby-ului românesc. A fost omul care a transformat pasiunea câtorva tineri reveniți de la Paris într-o instituție capabilă să supraviețuiască războaielor, schimbărilor politice și trecerii timpului.
De aceea, numele său trebuie așezat la începutul oricărei istorii serioase a balonului oval din România.
Fără Grigore Caracostea, rugby-ul românesc ar fi putut apărea mai târziu sau într-o formă mult mai fragilă. Prin el, jocul a primit un club, o competiție, o conducere și un loc în Europa.
Înainte de Stejari, a existat omul care a plantat primul stejar.
Bibliografie selectivă
Surse oficiale și instituționale
Federația Română de Rugby — Grigore Caracostea, părintele rugby-ului românesc
Federația Română de Rugby — Istoricul rugby-ului în România
FRR — Centenarul primei medalii olimpice
Comitetul Internațional Olimpic — turneul olimpic de rugby din 1924
Raportul oficial al Jocurilor Olimpice Paris 1924
World Rugby Museum — Rugby at the 1924 Olympic Games
Rugby Europe — Statut și data constituirii FIRA
Studii, cărți și anuare
Bogdan Popa, „Un sport englezesc învățat din Franța. Rugby-ul ca istorie a elitelor din România, 1913–1940”, Apropos.
Perspektiven auf die Romania, nr. 2, 2019, pp. 72–82.
Dan Badea, Rugby. Fundamente teoretice și metodice.
Anuarul Tennis-Clubului Român, București, 1916.
Enciclopedia educației fizice și sportului din România, volumele dedicate personalităților și istoriei rugby-ului.
Raportul oficial, The Inter-Allied Games, Paris 1919.
Arhive și presă istorică
Rugby.ro — istoria primului organism de conducere
Rugby.ro — terenul amenajat de Caracostea la Cotroceni
Rugby.ro — comemorarea lui Mărăscu și Caracostea
Rugby.ro — documentele referitoare la finanțarea delegației olimpice
Foto credit: Muzeul Sportului