Un nume care a marcat rugby-ul românesc Alin Petrache este una dintre personalitățile reprezentative ale rugby-ului românesc din ultimele trei decenii.
Născut la 29 octombrie 1976, la București, el și-a construit reputația atât prin performanțele obținute pe teren, cât și prin activitatea desfășurată ulterior în administrația sportivă.
Ca jucător, a evoluat pe postul de flanker/închizător și a îmbrăcat de 32 de ori tricoul echipei naționale a României în perioada 1998–2004, purtând în mai multe rânduri și banderola de căpitan al „Stejarilor”.
A participat la Cupa Mondială de Rugby din 1999 și a contribuit la câștigarea Cupei Europene a Națiunilor în anii 2000 și 2002.
La nivel de club, Alin Petrache a cucerit patru titluri de campion al României cu Dinamo București (1998, 2000, 2001 și 2002), precum și două Cupe ale României.
În străinătate a evoluat în campionate puternice din Franța și Anglia, la cluburi importante precum Racing Club de Paris, RC Toulon și Béziers.
Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale sportive rămâne Cupa Mondială din 1999. România a evoluat în Grupa E, alături de Australia, Irlanda și Statele Unite ale Americii.
În victoria istorică obținută de „Stejari” împotriva selecționatei SUA, scor 27-25, la Limerick, Alin Petrache a marcat eseul decisiv în minutul 64, contribuind direct la singurul succes românesc din acea ediție a competiției.
După retragerea din activitatea competițională, și-a dedicat energia managementului sportiv.
A fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român între 2014 și 2016, deputat în Parlamentul României în perioada 2012–2016 și președinte al CSM București.
În prezent conduce Federația Română de Rugby, fiind reales în ianuarie 2025, pentru un nou mandat de patru ani.
O notă personală
Înainte de a vă prezenta interviul acordat Rugby Mania de către președintele Federației Române de Rugby, simt nevoia să fac o scurtă mărturisire personală.
De regulă, un analist ar trebui să fie echilibrat, obiectiv și cât mai puțin influențat de propriile emoții.
Totuși, pentru cei care nu cunosc Rugby Mania, acest proiect nu este doar o platformă media. Este o stare de spirit, o pasiune și o formă de implicare activă în viața rugby-ului românesc.
Mai mult decât atât, dacă ar fi să ne întoarcem la originile acestui proiect, trebuie spus că Rugby Mania s-a născut și ca o formă de protest.
Iar una dintre persoanele către care erau îndreptate multe dintre criticile noastre era chiar Alin Petrache.
Poate părea surprinzător că astăzi scriu aceste rânduri. De-a lungul anilor am fost adesea foarte critic în analize, podcasturi și postări pe rețelele de socializare. Au existat momente în care am considerat că multe dintre problemele rugby-ului românesc își au originea la nivelul conducerii federale și nu am ezitat să spun acest lucru public.
Nu îmi reneg opiniile de atunci și nici nu încerc să le șterg. Ele reflectau realitatea și informațiile pe care le aveam la acel moment.
În schimb, ceea ce s-a schimbat este perspectiva mea.
La un moment dat, împreună cu bunul meu prieten Cătălin Fercu, am decis să îl invităm pe Alin Petrache în podcastul Rugby Mania.
Contextul era unul extrem de tensionat, iar subiectul principal era Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf.
Sincer, nu aveam mari speranțe că vom primi vreun răspuns. Cu atât mai puțin mă așteptam la o conversație telefonică sinceră și deschisă.
În locul imaginii pe care mi-o construisem în timp, am descoperit un om calm, echilibrat, dispus să dialogheze și să își explice punctul de vedere. Un om care nu răspundea cu ranchiună celui care, probabil, îi fusese unul dintre cei mai vocali contestatari din spațiul online.
De atunci a început o colaborare pe care nu îmi permit să o numesc prietenie, dar pe care o pot defini drept o apropiere bazată pe respect reciproc și pe dialog.
În timp, am avut ocazia să aflu și cealaltă față a multor situații controversate. Am înțeles că, de multe ori, judecăm doar pe baza unei singure perspective și uităm să ascultăm și partea celui acuzat.
Dacă ar fi să îl descriu pe Alin Petrache într-un singur cuvânt, acela ar fi: pasiune.
Pasiune pentru familie. Pasiune pentru credință. Pasiune pentru rugby.
Atunci când vorbește despre rugby, vezi un om care trăiește fiecare succes și fiecare eșec al echipei naționale. Un om care încă suferă și încă se bucură precum un jucător aflat pe teren. Un profesionist care cunoaște fenomenul în profunzime și care luptă pentru fiecare resursă necesară dezvoltării acestui sport.
Când vorbește despre familie, înțelegi că acolo se află centrul universului său. Iar când vorbește despre credință, descoperi un om profund atașat valorilor creștine.
Îmi amintesc și astăzi un moment care spune multe despre caracterul său. La dispariția unui fost rugby-st român aflat în străinătate, la o simplă întrebare adresată de mine, Alin Petrache a intervenit imediat pentru a sprijini familia îndurerată.
Nu, Alin Petrache nu este perfect. Nimeni nu este. A făcut greșeli, a luat decizii contestate și a fost criticat pe bună dreptate în anumite situații. Dar este, înainte de toate, un OM.
Un om care și-a reprezentat țara la Cupa Mondială, care a fost căpitanul „Stejarilor”, care a adus României o victorie istorică împotriva Statelor Unite ale Americii la Cupa Mondială din 1999, care a câștigat patru titluri naționale cu Dinamo București și două Cupe ale României, care a condus Comitetul Olimpic și Sportiv Român și care conduce astăzi Federația Română de Rugby.
Acest articol nu este unul laudativ și nici nu urmărește vreun beneficiu personal. Este pur și simplu o încercare de a prezenta și latura umană a unui personaj despre care se vorbește adesea doar prin prisma funcțiilor sau a controverselor.
Iar acum, vă invit să descoperiți răspunsurile oferite de Alin Petrache într-un interviu acordat Rugby Mania.
Interviu /Alin Petrache
De ce iubești rugby-ul?
„Sunt multe motive pentru care iubesc acest sport. Practic, viața mea a fost fundamental legată de el. Ceea ce sunt astăzi i se datorează într-o foarte mare măsură.
Datorită rugby-ului am cunoscut oameni extraordinari și am avut întâlniri care m-au schimbat nu doar ca sportiv, ci și ca om. Este sportul care mi-a modelat caracterul și mi-a construit cariera. Mi-a oferit satisfacții enorme și o mândrie pe care o simți doar atunci când îți este intonat imnul și porți tricoul echipei naționale.
Iubesc rugby-ul și pentru solidaritatea pe care o creează, pentru șansele pe care le oferă acolo unde nu există perspective și pentru faptul că reușește mereu să se reinventeze. Este un sport care vorbește lumii despre România adevărată: despre muncă, ambiție și depășirea limitelor.”
Care sunt valorile pe care le-ai învățat din rugby?
„Dincolo de cele cinci valori fundamentale ale rugby-ului, eu aș evidenția prietenia, fair-play-ul și asumarea.
În rugby suntem adversari timp de 80 de minute, dar după meci rămânem oameni care se respectă și se sprijină reciproc. Prietenia este una dintre cele mai mari bogății pe care acest sport le oferă.
Iar asumarea este o lecție permanentă. În rugby nu îți poți ascunde greșelile. Le accepți, înveți din ele și construiești mai bine mai departe.”
Care este cea mai frumoasă amintire din rugby?
„Chipul mamei mele atunci când mă privea din tribună.Este o amintire încărcată de emoție, pe care o port permanent în suflet. Mama nu mai este astăzi printre noi, însă imaginea aceea a rămas cu mine și reprezintă un adevărat talisman sufletesc.”
Care este cea mai mare dezamăgire?
„Schimbarea pe care am observat-o la unii dintre foștii mei colegi de la echipa națională.
Este vorba despre schimbări de comportament și de valori pe care nu le-aș fi anticipat niciodată. Mi-a fost greu să înțeleg cum se pot produce astfel de transformări.”
Dacă ai putea schimba ceva din trecutul tău de sportiv și de președinte de federație, ce ai schimba?
„Cu experiența de astăzi, i-aș spune jucătorului Alin Petrache să rămână mai mult timp la Racing și să profite la maximum de experiența și învățăturile lui Jacques Fouroux.
Ca președinte de federație, probabil că aș fi ales diferit anumite persoane cu care am colaborat. Au existat oameni în care am investit multă încredere și care nu au confirmat așteptările.
Totuși, trecutul nu poate fi schimbat. Important este să învățăm din experiențe și să facem lucrurile mai bine în viitor.”
De unde îți iei puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când citești lucruri negative?
“De la copii.
Nu doar de la copiii mei, ci de la toți copiii pe care îi văd practicând rugby. Îmi place să fiu aproape de ei, să merg la competiții și să discut cu antrenorii și părinții.
Copiii au energia pe care noi, adulții, o pierdem uneori. Au încredere în ei și în viitor.
Ei reprezintă dovada că rugby-ul va continua să existe.
Dacă vreți să redescoperiți spiritul rugby-ului, mergeți la competițiile de copii. Acolo îl veți găsi în forma sa cea mai pură: în bucuria jocului, în comunitatea care se creează în jurul lor și în mândria cu care primesc fiecare medalie sau diplomă.
Copiii sunt motivul și scopul pentru care merită să mergem mai departe.”
Foto preluate de pe pagina Caravana ProRugby și pagina Rugby Mania.