Sub cerul clar al Argentinei, într-un colț de lume unde rugby-ul este o religie, s-a auzit din nou imnul României. A fost o clipă solemnă, o amintire a ceea ce înseamnă să reprezinți un popor, un simbol, o istorie. Dar după ecoul ultimului vers, când balonul a fost ridicat , totul a început să se destrame pentru „Stejari”.
Partida test dintre România și Argentina XV din 18 iulie 2025 nu a fost doar o confruntare între două echipe, ci o radiografie fidelă a diferenței de construcție, ritm și identitate între două școli de rugby. Scorul final, 52-14 în favoarea sud-americanilor, este doar vârful unui iceberg format din greșeli individuale, lipsă de coeziune și o selecție românească tot mai fragilă.
Un început fără flacără
Încă din primele minute, România a dat semne de nesiguranță. Pase scăpate, poziționări greșite și un suport întârziat în punctele de contact au fost simptomele unei echipe aflate în derivă. Argentina, în schimb, a fost exactă. De la primele pick-and-go-uri, echipa gazdă a forțat sistematic pachetul nostru de înaintare, reușind un prim eseu în minutul 7, după o margine transformată în maul .
Greșelile românilor s-au succedat cu o regularitate alarmantă. Balon pierdut în minutul 11, urmat rapid de un nou eseu în minutul 12, care a surprins o linie de apărare ezitantă și prea lentă. Fără sincronizare în linia a treia și cu o lipsă evidentă de reacție în ruck-uri, România a fost taxată dur: 12-0 și moralul deja șubred s-a fisurat și mai mult.
Licăriri de speranță
Apoi, dintr-o zvâcnire de orgoliu, „Stejarii” au arătat că flacăra nu e complet stinsă. În minutul 19, Yanis Horvat a marcat un eseu curajos, după o fază colectivă ce a amintit, pentru o clipă, de vremurile în care România conta cu adevărat în rugby-ul mondial. Eseul transformat a adus scorul la 12-7 și pentru prima dată, băieții noștri au arătat determinare.
Dar fereastra a rămas deschisă doar pentru puțin timp. Argentina a replicat imediat, dominând clar în margine și în mol, acolo unde pachetul nostru a fost împins fără replică. În minutul 23, a venit al treilea eseu, transformat, iar scorul a urcat la 19-7.
Greșeli care costă scump
România a încercat să revină în joc, dar momentele de inspirație au fost rare, în timp ce greșelile au devenit cronice. Antonio Mitrea a ratat o penalitate din poziție centrală în minutul 28 , o oportunitate care ar fi putut da suflu echipei.
Finalul primei reprize a fost un dezastru tactic și mental: două eseuri argentiniene venite după baloane pierdute, poziționări greșite și o defensivă care parcă nu mai avea energie. La pauză, tabela arăta 33-7 și un sentiment de resemnare părea să se fi instalat în tabăra noastră.
Repriza a doua – între haos și fragmente de luptă
Partea secundă a debutat haotic, cu greșeli de ambele părți. Însă România a continuat să plătească tribut lipsei de concentrare și organizare. Grămada a fost un punct nevralgic, pierdută în mod constant, iar Argentina a mutat inteligent jocul în 22-ul nostru. În minutul 58, gazdele au mai reușit un eseu, transformat, urcând scorul la 40-7.
Pe fondul acestui dezechilibru, a apărut și o sancțiune disciplinară: Mahu a primit cartonaș galben pentru un placaj înalt, într-un moment în care România avea nevoie de luciditate, nu de indisciplină.
În minutul 67, Cristi Boboc a dat o nouă speranță suporterilor români, pătrunzând curajos printre trei apărători și marcând un eseu frumos, transformat. 45-14 – dar era prea târziu. Finalul a aparținut în totalitate Argentinei, care a închis tabela la 52-14, după un ultim eseu transformat.
Concluzie – lecții dureroase, dar necesare
Acest meci a fost, în esență, un examen de maturitate pe care România l-a picat, dar din care poate extrage lecții valoroase. Fluctuațiile de atitudine, erorile tehnice și lipsa unui nucleu solid de selecție din campionatul intern se simt tot mai dureros în jocul echipei naționale.
Totuși, în momentele de sclipire, am văzut că există potențial. Nu este suficient pentru a concura de la egal la egal cu echipe precum Argentina, dar este o bază de reconstrucție. O reconstrucție care trebuie să înceapă de la cluburi, de la copii, de la pasiunea pentru balonul oval.
Rugby-ul românesc are nevoie de direcție, de profesionalism și mai ales de răbdare. Astăzi, am pierdut clar. Dar atâta timp cât flacăra aceea – timidă, dar vie – mai arde în piepturile unor jucători precum Horvat, Boboc sau Sikuea, mai avem motive să credem că „Stejarii” pot înflori din nou. Cu muncă. Cu viziune. Și cu demnitate.