La finalul fiecărui sezon, activitatea competițională era analizată de gazetarii vremii. De asemenea, „actorii” sportului cu balonul oval, începând cu jucătorii, continuând cu antrenorii și terminând cu arbitrii, li se oferea spațiu pentru a-și exprima diverse opinii. Cotrobăind prin arhiva ziarului „Sportul popular”, am descoperit, în numărul din 7 ianuarie 1964, părerea exprimată de arbitrul GABRIEL EFTIMESCU, pe care vă las să o savurați…
„Cuvântul arbitrilor: Probleme actuale ale regulamentului
În această lună are loc reuniunea International Board, forul care hotărăște asupra problemelor de regulament în jocul de rugby. Cu acest prilej vor fi luate în discuție diferite imperfecțiuni ale jocului actual, pe care specialiștii le atribuie defectelor de regulament. Să recapitulăm sumar aceste imperfecțiuni:
A. Timp efectiv de joc redus.
Aceasta, pentru că unele echipe folosesc tactica trimiterii exasperante a balonului în margine. Altă cauză a scurtării timpului efectiv de joc este prelungirea nejustificată a opririlor jocului (balon mort). La aceasta contribuie, mai ales, atitudinea îngăduitoare a unor arbitri.
B. Trei sferturile sunt puțin solicitate.
Chiar atunci când înaintările procură baloane, tactica așezării adversarilor pe linia avantajului îi împiedică să le utilizeze în cele mai bune condiții.
C. Dificila apreciere a unor faze de joc foarte frecvente (marginea, grămada, ținutul) dă naștere la confuzii și provoacă aglomerări periculoase atât prin accidentele care sunt posibile, cât și prin răfuielile pe care le declanșează între jucători.
D. În scorul final al întâlnirilor revine o pondere prea mare punctelor obținute prin lovituri de picior (mai ales așezate) comparativ cu punctele obținute prin încercări.
Enumerarea rezumativă a defectelor jocului de rugby în etapa actuală ne scutește de a mai reveni asupra scopurilor urmărite de specialiștii de rugby din lume, care au făcut numeroase propuneri menite să le corecteze. Iată câteva din cele mai interesante propuneri:
Într-un raport semioficial al Uniunii de rugby irlandeze, adresat International Board, au fost prezentate următoarele:
Regula australiană (interzicerea loviturilor de picior în margine executate dintre cele două linii de 22 m) este apărată cu căldură de cunoscutul teoretician dr. D. Craven. Regula nu se aplică la loviturile de pedeapsă și libere. Sancțiunea propusă în caz de încălcare a acestei reguli este o grămadă ordonată, fie din locul din care s-a șutat (dacă balonul iese direct în margine), fie pe locul unde balonul a atins ultima dată câmpul de joc. Regula a fost experimentată în Franța cu 40 de ani în urmă (deci ideea nu este nouă), dar a fost abandonată pentru că jucătorii se specializaseră să șuteze astfel încât balonul să atingă solul în câmpul de joc înainte de a traversa linia de margine. De aceea FFR (Federația Franceză de Rugby) nu crede nici azi în eficacitatea adoptării ei. Noi credem că un amendament adăugat după enunțarea sancțiunii de mai sus, și anume: „la alegerea echipei nevinovate”, ar remedia neajunsul semnalat de FFR.
- Grămada care urmează după greșeli în margine să aibă loc la 15 m și nu la 10 m ca până acum.
- Până când balonul ia destinația definitivă, este obligatorie așezarea tuturor jucătorilor care nu iau parte la grămadă și margine, cu excepția mijlocașului la grămadă, la 10 m de linia avantajului, atunci când fac parte din echipa care a pierdut balonul. Dificultățile legate de aplicarea ei ne fac să nu fim de acord cu această propunere, cel puțin în formularea actuală, care este foarte criticabilă, fiind lipsită de precizie. Împotriva ei s-a pronunțat și FFR, care crede că modificarea metodei de joc este suficientă pentru combaterea tacticii nedorite.
- Jucătorii liniei a 3-a sunt obligați să rămână legați până la ieșirea balonului din grămadă. Propunerea a fost criticată de FFR și este ușor de înțeles de ce: școala franceză de rugby a avut o contribuție valoroasă la dezvoltarea creatoare a teoriei jocului liniei a 3-a și beneficiază de multe elemente de valoare ridicată în acest compartiment. FFR propune ca linia de demarcație până la ieșirea balonului să fie mediana grămezii, adică să nu se mai permită niciunui jucător (înaintaș sau trei sferturi) să urmărească drumul balonului în grămada adversă. Noi credem că limitarea rolului constructiv al liniei a 3-a, de care se tem francezii, este iluzorie. Chiar în actuala redactare, regulamentul nu permite ridicarea liniei a 3-a atunci când balonul este câștigat de propria grămadă decât în anumite condiții, și aceasta din cauza ofsaidului posibil.
- Se permite orice „înainte“ involuntar dacă balonul nu atinge pământul sau un alt jucător.
- În jocul marginii se interzice oricărui jucător să intre în contact sau să se sprijine pe alt jucător și este obligatorie păstrarea unui culoar între linii.
- Interzicerea loviturilor de picior așezate la loviturile de pedeapsă și libere.
- Modificarea dimensiunilor țintelor (în sensul micșorării) și terenului (în sensul măririi dimensiunilor transversale).
II. Cunoscutul comentator de rugby Vivian Jenkins, într-un articol din septembrie 1953, atrage atenția asupra unei alte carențe a actualului regulament:
Infracțiuni minore, cum este introducerea nereglementată în grămadă, și infracțiuni grave, ca lovirea intenționată a adversarului, primesc aceeași sancțiune — lovitură de pedeapsă. Și noi credem că aceasta este o problemă importantă, care trebuie discutată pentru ca să se prevadă o mai echitabilă adaptare a sancțiunilor la infracțiunile comise. FFR a propus de asemenea câteva modificări care ar aduce precizări în diversele momente ale jocului.
Acestea sunt:
- Interzicerea jucării balonului de către acei jucători care la începutul fazei sunt ofsaid și obligarea lor la repliere imediată în propria parte de teren, în momentul când se formează o grămadă spontană. Aceasta împotriva sistemului practicării ofsaidului „tactic”.
Constatând că ținutul în picioare a devenit o adevărată plagă a rugby-ului modern, propune să se fluiere de îndată ce nu se mai vede balonul. De asemenea, francezii cred că ar fi util un amendament la art. 13 (Modalități de a juca) care să precizeze că placajul asupra purtătorului de balon trebuie executat numai la picioare. În sfârșit, constatând că modificarea din 1959 (permiterea jucării balonului cu mâna după ținut, fără talonaj) nu a adus dinamizarea așteptată, ci a diminuat numărul de grămezi spontane, propune eventual revenirea la vechea regulă cu talonaj obligatoriu după ținut. În ce ne privește, credem că nu sunt necesare modificări ale regulei ținutului la pământ, care este bine înțeleasă de către arbitri și, în general, bine aplicată de către jucători. Este, însă, necesară definirea mai exactă a ținutului în picioare și în acest sens propunem să fie considerat ținut în picioare: jucătorul apucat peste brațe de un adversar sau ținut oricum, dar în contact fizic cu cel puțin încă un jucător (partener sau coechipier).
- Pentru clarificarea momentului introducerii balonului în grămada ordonată, se propune ca balonul să fie așezat în prealabil pe pământ la un metru de grămadă și să fie aruncat cu câțiva cm deasupra pământului.
În concluzie, ni se par acceptabile numai:
— regula australiană,
— grămada la 15 m după margine,
— interzicerea ridicării liniei a 3-a,
— simplificarea regulii înainteului,
— interzicerea loviturilor de picior așezate în cazul loviturilor libere,
— definiția nouă a ținutului în picioare,
— balonul așezat pe pământ înainte de introducere în grămada ordonată.
În încheiere, câteva reflecții sugerate de discuțiile purtate în jurul problemelor de regulament. Dacă admitem că toate propunerile judicioase vor fi adoptate, cine garantează respectarea lor după ce au devenit literă de regulament? Așa cum am comentat la câteva propuneri, chiar actualele formulări ar fi suficiente dacă exigența arbitrilor ar fi mai mare și dacă jucătorii n-ar fi tentați să utilizeze procedee neconforme cu prevederile regulamentare. Arbitrii din toate țările trebuie să-și însușească puncte de vedere comune în toate problemele de regulament. De asemenea, antrenorii să învețe pe jucători să respecte spiritul jocului, iar schemele tactice pe care le preconizează să vădească interesul pentru practicarea unui rugby modern. Ei nu trebuie să dorească victoria cu orice mijloace. Jucătorii să nu uite că fac sport pentru a-și petrece plăcut și cu folos timpul liber și că rugby-ul este un mijloc de dezvoltare a unor calități fizice deosebite, iar — mai ales — de formare a unui caracter de valoare deosebită.
Dr. GABRIEL EFTIMESCU, arbitru de rugby
Materialul a fost pus la dispoziție de Ionel Constantin, reporter la Info Timișoara și un mare iubitor al rugby-ului românesc și susținător al echipei timișorene SCM Timișoara. Domnul Ionel Constantin va colabora cu site-ul dedicat suporterilor rugby-ului românesc, rugbymania.ro. Îi mulțumim pentru onoarea de a contribui la promovarea rugby-ului românesc.