Într-un sat liniștit din județul Iași, la Vânători, rugby-ul părea ceva îndepărtat, o poveste străină. Copiii băteau mingea de fotbal pe uliță, iar marile performanțe erau doar subiecte de discuție la cârciumă sau la școală. Totuși, un nume răsuna printre oameni: Marius Tincu, fiul satului ajuns mare sportiv în Franța.
Pe urmele acestei legende avea să pășească, fără să știe, un alt copil – Roșu Florian. Întâlnirea lui cu rugby-ul nu a fost visată, nici planificată. A fost mai degrabă o întâmplare, o curiozitate trecătoare. „Nu am vrut niciodată să fac rugby. Am mers la antrenament din pură curiozitate”, mărturisește Florian. Acolo, la Pașcani, destinul i l-a scos în cale pe Nicu Tarcan, antrenorul care i-a pus în mâini pentru prima dată o minge ovală. Gestul acela, simplu și natural, a fost începutul unei povești care avea să-l poarte până pe marile stadioane ale lumii.
Primii pași: de la Pașcani la Baia Mare
Drumul nu a fost ușor. Venind dintr-o familie modestă, Florian nu a avut posibilitatea de a alege fotbalul sau alte sporturi mai „comerciale”. Rugby-ul s-a transformat în singura cale deschisă, iar băiatul din Vânători a ales să meargă până la capăt. La CS Unirea Pașcani, sub îndrumarea lui Tarcan, a descoperit spiritul de echipă și disciplina.
A urmat apoi mutarea la CSS2 Siromex Baia Mare, unde a avut parte de doi antrenori cu experiență – Răzvan Popovici și Mircea Taloș. Ei au șlefuit copilul curios, transformându-l într-un tânăr gata să viseze la mai mult. Momentul de cotitură a venit în 2012, când a intrat în vestiarul seniorilor de la CSM Știința Baia Mare.
Șocul a fost imens. „La juniori totul pare simplu, dar la seniori se schimbă radical totul: mentalitatea, stilul, viteza, gândirea. E un alt stil de viață”, își amintește. Antrenamentele grele, colegii experimentați, presiunea performanței – toate l-au forțat să se maturizeze. „Nu m-am gândit niciodată că nu pot să joc la seniori. Am învățat să muncesc și să fiu atent, iar asta mi-a dat șansa să merg mai departe.”
Sub tricolor: emoția inegalabilă
Convocarea la echipa națională a venit ca o surpriză. „Pentru mine a fost ca un vis devenit realitate. Orice sportiv așteaptă momentul acela.” Și debutul nu a fost oricare: contra Argentinei. Chiar dacă România a pierdut, Florian nu a uitat niciodată acea zi. „Am pierdut cu fruntea sus, luptând. A fost un meci strâns și frumos, meciul care mi-a marcat cariera.”
Totuși, momentul cel mai emoționant a venit în 2023, la Cupa Mondială. „Să intri pe teren și să vezi 60-70.000 de oameni care te aplaudă, indiferent de naționalitate, este ceva unic. Nu contează că nu erau suporterii tăi. Simți că toată lumea te respectă pentru efortul depus.”
Atmosfera la echipa națională i-a fost familiară. „Nu există o diferență mare față de club. Mulți suntem din campionatul intern, ne știm deja, și asta creează o atmosferă plăcută.”
Lecțiile rugby-ului
Cariera lui Florian nu a fost lipsită de provocări. O singură accidentare mai serioasă, o operație la mână care l-a ținut șase luni pe margine, dar niciodată gândul de a renunța. „Nu mă voi lăsa până când corpul nu mă va mai ajuta. Nu vreau să fiu o povară pentru colegii mei.”
De fiecare dată când echipa a pierdut, a învățat ceva. „Chiar dacă pregătești perfect un meci, sunt momente când totul se destramă. Atunci înveți să tragi mai tare de tine, să muncești mai mult și să fii mai pregătit.”
Fiecare antrenor a lăsat o amprentă. „Toți m-au marcat în felul lor. Fiecare are stilul și personalitatea proprie, iar eu am încercat să învăț câte ceva de la fiecare.”
Modelul suprem a rămas însă consăteanul său, Marius Tincu. „Îl admiram pentru devotamentul și profesionalismul lui. A fost întotdeauna un exemplu.”
Iar sfatul care l-a ghidat până astăzi e simplu și clar: „Muncește și într-o zi vei fi răsplătit.”
Omul din spatele sportivului
Dincolo de teren, Florian este un om simplu. „Ziua perfectă? Micul dejun, joaca cu copiii, ajutându-mi soția prin casă. Timpul cu familia e cel mai valoros.” Într-o lume a sportului de performanță, unde presiunea e uriașă, el a găsit echilibrul în căldura familiei.
Privind spre viitor
Obiectivul său este limpede: Cupa Mondială din Australia, 2027. „Îmi doresc să mai particip la o Cupă Mondială. Dacă voi fi pregătit, voi fi acolo.”
Despre următorii cinci ani vorbește cu modestia care l-a caracterizat întotdeauna: „Nu știu unde voi fi, dar știu sigur că voi rămâne același om simplu, alături de familie. Probabil că îmi voi duce copiii la școală și, într-un fel sau altul, voi continua să fac parte din familia rugby-ului.”
Încheiere
Povestea lui Roșu Florian nu este doar povestea unui sportiv care a atins performanța. Este povestea unui copil care a spus „da” unei întâmplări și a transformat-o într-o carieră. Este povestea unei munci constante, a unei modestii care nu s-a pierdut niciodată și a unei iubiri pentru rugby ce nu se va stinge decât atunci când corpul va spune „stop”.
De la Vânători, pe terenurile Cupei Mondiale, viața lui Florian arată că sportul nu înseamnă doar trofee și statistici, ci și curajul de a începe, forța de a continua și puterea de a rămâne om.
Iar pentru generațiile care vin din urmă, mesajul său rămâne simplu și puternic: muncește, și într-o zi vei fi răsplătit.
By Honor Et Patria/ Eduard Popiea
Foto credit: Eduard Popiea pentru Rugby Mania