Centru al Stejarilor, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Grivița și Dinamo, apoi antrenor al generației care a urcat pe podiumul mondial la juniori. „Nea Puiu” a legat două epoci ale rugby-ului românesc.
Mari rugbiști români | Rugby Mania
Puțini jucători au o poveste care să unească atât de firesc două mari cluburi rivale și două generații ale echipei naționale. Dragomirescu-Rahtopol a câștigat trofeul european cu Grivița Roșie și cu Dinamo, a jucat în centrul liniei de treisferturi a României, iar după retragere a ajutat la formarea unor tineri care aveau să poarte mai departe tricoul Stejarilor.
De la Brăila la București
Gheorghe Dragomirescu-Rahtopol s-a născut la 20 octombrie 1941, la Brăila. Prima legitimare la rugby a venit în 1957, la Școala Sportivă de Tineret București. Primul său antrenor a fost Tudor George, cunoscut drept „Ahoe”; mai târziu a lucrat și cu Dumitru „Bebe” Manoileanu și Dumitru „Titi” Ionescu.
A ales postul de centru, locul în care un jucător trebuie să citească apărarea, să găsească spațiul și să fie pregătit să-l închidă imediat când adversarul atacă.
Formarea sa a avut loc într-o perioadă în care meciurile internaționale pentru copii și juniori erau rare. Privind, peste decenii, întâlnirile tinerilor de la Metrorex București cu echipe din Italia, fostul internațional spunea că îi invidiază pentru această posibilitate: „Eu am jucat primul meci internațional abia la 20 de ani!” Mărturia, consemnată de Rugby.ro, vorbește și despre cât de mult s-au schimbat oportunitățile de pregătire.
Două cluburi, două triumfuri europene
În 1964, Dragomirescu-Rahtopol a făcut parte din echipa Griviței Roșii care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Trei ani mai târziu a cucerit același trofeu cu Dinamo București. Federația Română de Rugby îl prezintă drept singurul jucător român care a obținut trofeul cu două echipe diferite. Rugby Mania a relatat deja finala Griviței din 1964 și prezența sa în centrul liniei de treisferturi; aici, acea victorie își găsește locul în parcursul întregii sale cariere. FRR | Rugby Mania
La Dinamo, palmaresul său cuprinde și titlurile naționale din 1965 și din sezonul 1968–1969, potrivit fișei publicate de FRR. Trofeele europene au fost câștigate la nivel de club; ele nu trebuie confundate cu rezultatele obținute în tricoul României. Tocmai această distincție arată întinderea carierei sale: Dragomirescu-Rahtopol a contat în echipe diferite, în competiții diferite, într-un deceniu de mare forță pentru rugby-ul nostru.
Centrul Stejarilor
FRR îi situează activitatea internațională de seniori între 1963 și 1973 și consemnează 32 de meciuri test, separat de nouă partide amicale; fișa mai menționează patru selecții la tineret. Federația îl include și în echipa României care a câștigat competiția europeană în sezonul 1968–1969.
Un moment pe care l-a purtat cu el a fost meciul cu Franța de la Toulouse, din 1963. România a încheiat partida la egalitate, 6–6, iar Dragomirescu-Rahtopol a marcat un eseu după ce a anticipat o acțiune a adversarilor. În amintirea sa, faza nu era doar un punct înscris împotriva Franței, ci expresia unei calități construite prin antrenament: să vezi ce urmează înainte ca spațiul să se deschidă. FRR, interviul cu jucătorul
Numele său se regăsește și între jucătorii folosiți de România în ediția 1965–1966 a Cupei Națiunilor FIRA, în evidența istorică publicată de federație. Prezența sa în acele echipe amintește că meciurile mari ale României se sprijineau pe oameni formați în rivalitatea campionatului intern, capabili apoi să joace împreună pentru aceeași reprezentativă. FRR, retrospectiva competiției
De la jucător la formator
Retragerea din joc nu i-a încheiat legătura cu terenul. Dragomirescu-Rahtopol a lucrat ca antrenor și formator de copii și juniori. Un reper al acestei activități a venit în aprilie 1996, la Brescia, unde România a obținut bronzul la competiția mondială FIRA pentru juniori. Echipa era pregătită de Alexandru Achim și Gheorghe Dragomirescu, cu Neluțu Iacob antrenor federal. În meciul pentru locul al treilea, juniorii români au învins Scoția cu 32–6. FRR | Rugby.ro
Din acel grup au făcut parte, între alții, Sorin Socol, Alexandru Manta, Petre Mitu, Ionuț Tofan și Gabriel Brezoianu. Au urmat cariere diferite, dar pentru fiecare dintre ei Brescia a fost o etapă de formare. Pentru antrenorul care cunoscuse marile meciuri cu Franța, bronzul juniorilor a însemnat încă o contribuție la istoria naționalei: de data aceasta prin jucătorii pe care îi pregătise.
A urmat apoi perioada petrecută ca antrenor al clubui din Gura Humorului, unde a cucerit multipe campionate naționale la juniori și unde îl putem remarca în gnerația de excepție a Humorului, pe fostul mare internațional Mihai Macovei.
O punte între generații
Asociația Internaționalilor de Rugby din România îl consemnează pe Dragomirescu-Rahtopol drept președinte de onoare, o recunoaștere a locului său între foștii reprezentanți ai Stejarilor. Este o prezență pe care rugby-ul românesc a continuat să o prețuiască și dincolo de palmares.
Povestea lui „nea Puiu” poate fi spusă prin două cupe europene, prin eseul de la Toulouse sau prin bronzul juniorilor de la Brescia. Împreună, aceste momente spun mai mult: un centru care a învățat să citească jocul a rămas aproape de el suficient de mult încât să-i învețe și pe alții. Aceasta este moștenirea lui Gheorghe Dragomirescu-Rahtopol — legătura vie dintre rugby-ul românesc care câștiga în Europa și generația căreia i-a arătat că poate face același lucru.
Bibliografie selectivă
- Federația Română de Rugby — interviu, fișă de carieră și palmares
- Asociația Internaționalilor de Rugby din România — fișele membrilor
- Federația Română de Rugby — retrospectiva bronzului juniorilor din 1996
- Rugby.ro — întâlnirea cu tinerii rugbiști de la Metrorex
- Rugby Mania — editorialul despre Grivița Roșie și finala din 1964
Foto credit: Federația Română de Rugby/ Rugby.ro