A atacat spațiile cu viteza unui treisfert, a apărat cu tenacitatea unui flanker și a devenit campion mondial în finala din 1995. Dincolo de teren, biografia sa a cuprins căderi publice, o boală devastatoare și hotărârea de a transforma suferința într-un sprijin pentru alții.
Omul din fața lui Lomu
Johannesburg, 24 iunie 1995. Jonah Lomu primește balonul și pornește spre linia Africii de Sud. Cu două săptămâni înainte își demonstrase forța devastatoare în fața Angliei. Acum, în finala Cupei Mondiale, fiecare accelerare pare să anunțe un eseu.
Joost van der Westhuizen îl urmărește, se angajează în placaj și îl doboară.
A rămas una dintre imaginile definitorii ale finalei, dar nu trebuie transformată într-un mit individual. Lomu a fost oprit de un sistem defensiv colectiv, iar contribuția lui Van der Westhuizen a reprezentat una dintre numeroasele intervenții prin care Springboks au închis spațiile neozeelandezului.
După 80 de minute, scorul era 9–9.
În prelungiri, la 12–12, balonul trimis de Joost a ajuns la Joel Stransky, care a înscris dropgolul decisiv. Africa de Sud a câștigat cu 15–12 la Ellis Park.
Joost nu a marcat punctele finalei. A făcut însă lucrurile fără de care punctele decisive nu ar fi existat: a distribuit balonul, a protejat zonele din jurul grămezii și a placat un adversar pe care nimeni nu părea capabil să-l oprească.
Pretoria și drumul spre tricoul verde
Joost Heystek van der Westhuizen s-a născut la 20 februarie 1971, la Pretoria. A urmat FH Odendaal High School și Universitatea din Pretoria. În 1992 a jucat pentru Junior Springboks și și-a făcut debutul provincial pentru Blue Bulls.
Înainte de prima selecție la XV, viteza lui devenise vizibilă în Rugby Sevens. La ediția inaugurală a Cupei Mondiale de Sevens, disputată la Murrayfield în aprilie 1993, a înscris nouă eseuri.
Debutul său în echipa națională de XV a venit la 6 noiembrie 1993, împotriva Argentinei, la Buenos Aires. Africa de Sud a câștigat cu 29–26, iar Joost a înscris un eseu.
În 1994, locul său nu era încă definitiv. Johan Roux era considerat principalul mijlocaș la grămadă, dar o accidentare a acestuia i-a oferit lui Joost șansa în turneul european. La 19 noiembrie, Van der Westhuizen a înscris două eseuri în victoria cu 34–10 împotriva Scoției, la Murrayfield.
De atunci, numărul 9 i-a aparținut.
Un mijlocaș la grămadă construit altfel
La 1,85 metri, Van der Westhuizen era neobișnuit de înalt pentru postul său. Nu s-a limitat la rolul tradițional de distribuitor între înaintare și linia de treisferturi.
Ataca pe lângă grămadă și ruck, folosea fente scurte, putea șuta peste apărare și avea suficientă forță pentru a rămâne în picioare după primul contact. În apărare urmărea înaintașii, disputa balonul și acoperea spații asociate de obicei liniei a treia.
Nick Mallett a descris această contribuție spunând că, defensiv, „it was almost like having another flanker” — World Rugby.
Valoarea sa nu provenea doar din dimensiuni.
Alerga jos, își ascundea direcția până târziu și obliga flankerii adverși să aștepte plecarea balonului înainte de a presa uvertura. Acea fracțiune de secundă îi oferea partenerului său, în special lui Henry Honiball, mai mult timp pentru decizie.
Van der Westhuizen nu a inventat mijlocașul la grămadă ofensiv. A demonstrat însă că numărul 9 putea deveni simultan organizator, amenințare directă și apărător suplimentar.
Retrospectivele World Rugby și Sky Sports îi atribuie explicit un rol în redefinirea postului prin combinația de viteză, putere și tehnică.
1995, între sport și istorie
Cupa Mondială din 1995 a fost prima la care a participat Africa de Sud.
Springboks lipsiseră de la edițiile din 1987 și 1991 din cauza izolării sportive internaționale asociate apartheidului. Turneul organizat pe teren propriu a marcat revenirea oficială a țării în centrul rugby-ului mondial. World Rugby prezintă contextul revenirii.
Echipa lui Kitch Christie și-a construit campania prin disciplină, presiune defensivă și control teritorial. Joost a fost titular în victoria inaugurală cu Australia, în sfertul de finală cu Samoa, în semifinala cu Franța și în finala împotriva All Blacks. În grupa A, alături de Africa de Sud, s-a aflat și România, meci pierdut de Stejari cu scorul de 21-8.
Placajul asupra lui Lomu a devenit simbolul său personal. Totuși, contribuția sa din finală a fost mai largă: viteza cu care ajungea la punctele de întâlnire, presiunea exercitată asupra lui Graeme Bachop și pasele oferite lui Stransky au menținut Africa de Sud în controlul unui meci fără eseuri.
După victorie, Nelson Mandela, purtând tricoul cu numărul 6 al căpitanului Francois Pienaar, a înmânat trofeul Webb Ellis. Nelson Mandela Foundation descrie imaginea drept o reprezentare imediată a conducerii sale unificatoare și a puterii sportului.
Momentul nu trebuie însă prezentat ca rezolvarea definitivă a diviziunilor sud-africane. South African History Online arată că turneul a reabilitat un simbol asociat anterior apartheidului, dar că transformarea sa durabilă a rămas disputată. Studiul academic al lui Karen Farquharson și Timothy Marjoribanks despre Springboks și construcția națiunii evidențiază aceeași distanță dintre reconcilierea simbolică și schimbarea instituțională.
Joost a fost unul dintre eroii sportivi ai acelei zile, nu dovada că toate problemele țării dispăruseră.
Fidelitatea față de Pretoria
Cariera sa internă a rămas legată de structurile rugby-stice din Pretoria. A condus Blue Bulls spre titlurile Currie Cup din 1998 și 2002.
Cert este că Van der Westhuizen nu a părăsit sistemul din Pretoria pentru un contract la alt club. Într-o epocă în care profesionalizarea deschisese piața internațională, el a rămas asociat unei singure culturi rugby-stice.
Sevens și primul Tri-Nations
În 1997, Joost a revenit la Cupa Mondială de Rugby Sevens, de această dată în calitate de căpitan al Africii de Sud. Springbok Sevens a eliminat Noua Zeelandă în semifinală și a pierdut finala cu 21–24 în fața Fijiului.
Aceste partide de Sevens nu au fost meciuri-test ale echipei Springboks XV și nu sunt incluse în cele 89 de selecții oficiale ale sale.
Î
n 1998, Africa de Sud a câștigat pentru prima dată Tri-Nations, impunându-se în toate cele patru meciuri. Joost a fost una dintre piesele centrale ale echipei conduse de Gary Teichmann și antrenate de Nick Mallett. Titlul este confirmat de SA Rugby, iar contextul seriei de 17 victorii consecutive este prezentat de World Rugby.
În același an, al 21-lea său eseu în meciurile-test l-a făcut recordmanul Africii de Sud. A încheiat cariera cu 38; recordul a rezistat până când Bryan Habana a înscris al 39-lea eseu în 2011.
Căpitan la Cupa Mondială din 1999
La ediția din 1999, Van der Westhuizen a fost căpitanul Springboks. Africa de Sud a trecut de Anglia în sferturile de finală, dar a pierdut semifinala cu 21–27 în fața Australiei, după prelungiri. A încheiat turneul pe locul al treilea, învingând Noua Zeelandă cu 22–18.
Rezultatul nu putea egala emoția din 1995, dar a arătat un alt tip de conducere. Joost trebuia acum să gestioneze o echipă campioană care nu mai putea conta pe surpriză și care purta povara unui simbol național.
Ultimul turneu mondial
La Cupa Mondială din 2003, Van der Westhuizen a înscris trei eseuri în victoria cu 72–6 împotriva Uruguayului. A fost ultimul său meci în calitate de căpitan al Africii de Sud, nu ultima sa selecție. World Rugby Hall of Fame confirmă scorul, hat-trickul și calitatea de căpitan.
Ultimul său test a fost sfertul de finală din 8 noiembrie 2003, pierdut cu 9–29 împotriva Noii Zeelande, la Melbourne.
La 32 de ani, după trei Cupe Mondiale de XV, corpul său acumulase numeroase accidentări. S-a retras lăsând în urmă un standard nou pentru postul său.
Ce spun exact cifrele
Bilanțul său internațional trebuie prezentat cu delimitări clare:
89 de meciuri-test pentru Springboks XV;
38 de eseuri și 190 de puncte în aceste teste;
87 de teste ca mijlocaș la grămadă și două pe aripă;
10 teste în calitate de căpitan;
încă 22 de meciuri de turneu pentru Springboks, fără statut de test;
111 apariții totale în tricoul verde-auriu, dacă testele și partidele de turneu sunt însumate;
trei Cupe Mondiale de XV și două ediții ale Cupei Mondiale de Sevens.
Un portret complet nu poate opri biografia în momentul retragerii și nici nu poate transforma o mare carieră într-o poveste fără umbre.
În 2009, presa sud-africană a publicat informații despre o înregistrare privată cu caracter sexual, asociată consumului de droguri. Van der Westhuizen a negat inițial că apărea în imagini, apoi a recunoscut contrariul și și-a cerut scuze pentru minciună.
SuperSport, unde lucra ca prezentator și comentator, a încetat colaborarea cu el.
Recunoașterea a apărut și în biografia scrisă de David Gemmell, “Joost: The Man in the Mirror”, publicată de Zebra Press în 2009.
Episodul trebuie consemnat fără voyeurism, dar nici ascuns. Nu a fost o neînțelegere mediatică: Joost a recunoscut că negase în mod fals. Boala care avea să urmeze nu șterge această responsabilitate, așa cum greșelile sale nu anulează valoarea sportivă sau ajutorul oferit ulterior altor bolnavi.
Diagnosticul și J9
În 2011, Van der Westhuizen a fost diagnosticat cu boala neuronului motor; relatările medical-biografice au identificat forma sa drept scleroză laterală amiotrofică, ALS.
Boala afectează progresiv neuronii care controlează musculatura și poate compromite mișcarea, vorbirea, înghițirea și respirația. Nu există în prezent un tratament curativ, deși intervențiile medicale și îngrijirea multidisciplinară pot ameliora simptomele și calitatea vieții. NHS explică evoluția și opțiunile de îngrijire.
În 2012, Joost a fondat J9 Foundation pentru conștientizarea bolii, sprijinirea pacienților și strângerea de fonduri. Pe măsură ce mobilitatea și vorbirea îi erau limitate, a apărut public, a participat la campanii și și-a folosit celebritatea pentru a atrage atenția asupra unei afecțiuni puțin înțelese.
„Our people are dying and for me that’s unacceptable”, afirma el — Joost van der Westhuizen Centre for Neurodegeneration.
Centrul care îi poartă numele funcționează ca o rețea între clinicieni și centre de cercetare, având printre obiective accesul pacienților la îngrijire multidisciplinară și susținerea cercetării sud-africane.
Rugbyul i-a provocat boala?
Răspunsul documentar corect este că nu se poate stabili o cauzalitate individuală.
Un studiu de cohortă publicat în 2022 a identificat un risc mai mare de boli neurodegenerative în rândul unor foști internaționali scoțieni comparativ cu un grup de control. Cercetarea este importantă, dar este observațională, a analizat o altă populație și nu poate demonstra că rugby-ul a provocat boala lui Van der Westhuizen.
Studiul a fost publicat în Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry.
MND Association subliniază că dovezile nu permit încă atribuirea bolii unui singur sport sau factor. Interacțiunea dintre predispoziția genetică, mediu și stilul de viață nu este pe deplin înțeleasă.
Este legitim să discutăm riscurile neurologice ale sportului de contact. Nu este legitim să transformăm o asociere statistică într-un diagnostic retrospectiv pentru un anumit om.
Ultimul placaj
Joost van der Westhuizen a fost introdus în World Rugby Hall of Fame în 2015. A murit la 6 februarie 2017, la 45 de ani.
Moștenirea sa are mai multe straturi.
Pentru tehnicieni, rămâne mijlocașul care a demonstrat că numărul 9 poate controla jocul nu numai prin pasă, ci și prin alergare, apărare și amenințarea permanentă din jurul ruckului.
Pentru Africa de Sud, este unul dintre oamenii finalei din 1995, acel moment de reconciliere reală, chiar dacă incompletă, în care un vechi simbol al separării a fost revendicat temporar de o țară întreagă.
Pentru cei afectați de MND, numele J9 a devenit mai mult decât numărul de pe un tricou.
Biografia sa nu trebuie transformată într-o hagiografie. A fost un sportiv excepțional, un om capabil de greșeli grave și, în ultimii ani, o voce care și-a folosit vulnerabilitatea pentru a-i ajuta pe alții.
În 1995, l-a oprit pe Jonah Lomu suficient de mult pentru ca echipa sa să rămână în meci.
Mai târziu a întâlnit un adversar pe care nu-l putea placa și nu-l putea învinge.
A ales totuși să-l înfrunte în public.
Aceasta este povestea completă a lui Joost van der Westhuizen: nu numai omul care a schimbat numărul 9, ci omul care, până la capăt, a refuzat să părăsească lupta.
Bibliografie selectivă
Surse oficiale și instituționale
World Rugby Hall of Fame — Joost van der Westhuizen
World Rugby — portret la 50 de ani de la naștere
World Rugby — Africa de Sud–Noua Zeelandă, finala din 1995
Rugby World Cup — ediția din 1995
World Rugby — istoria Rugby World Cup Sevens
SA Rugby/Toyota Cheetahs — fișă biografică și statistică
New Zealand Rugby — istoricul meciurilor mondiale cu Africa de Sud
Nelson Mandela Foundation — semnificația finalei din 1995
Joost van der Westhuizen Centre for Neurodegeneration
Arhive, presă și lucrări
Springbok Rugby History — profil și registrul meciurilor-test
Sky Sports — retrospectiva carierei
The Guardian — necrolog biografic
Mail & Guardian — încetarea colaborării cu SuperSport
David Gemmell, Joost: The Man in the Mirror, Zebra Press, 2009.
Karen Farquharson și Timothy Marjoribanks, „Transforming the Springboks: Re-imagining the South African Nation through Sport”, Social Dynamics, vol. 29, nr. 1, 2003, pp. 27–48.
Emma R. Russell et al., „Neurodegenerative disease risk among former international rugby union players”, Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry, vol. 93, 2022, pp. 1262–1268.
Foto credit: The Sun