Fie că sunteți foști sau actuali jucători, rugbyște, antrenori, arbitri, conducători, membri ai staffului medical sau auxiliar, cu toții meritați să fiți sărbătoriți în această zi specială dedicată rugby-ului românesc.
De-a lungul timpului, sportul pe care îl iubim cu toții ne-au oferit momente memorabile:
- Victoria istorică a României în fața Franței la Auch în 1990,
- Succesul din 1980 împotriva Țării Galilor,
- Calificările repetate la Cupa Mondială,
- Trofeele cucerite de cluburi precum Grivița și Dinamo în competițiile europene intercluburi,
- Generațiile excepționale de juniori care au cucerit medalii la Campionatele Europene și mondiale
- Farul Constanța în Cupele Europene, o echipă care a dus prestigiul rugby-ului românesc peste hotare.
Toate aceste realizări stau mărturie pasiunii și sacrificiului celor implicați în acest sport nobil.
De ce iubesc eu rugby-ul?
Așa cum mulți dintre voi ați aflat din poveștile spuse în podcastul Rugby Mania, alături de Cătălin Fercu, aventura mea în rugby a început printr-un pariu.
Îmi aduc aminte că eram în spatele blocului, alături de prietenii din copilărie, când Adrian a apărut cu o minge ovală în brațe. Inițial, am crezut că este vorba de fotbal american — un sport pe care îl urmărisem fugitiv la televizor, odată cu apariția cablului TV în Constanța. Dar Adrian, cu entuziasm, ne-a explicat că e vorba despre rugby. Am râs și i-am spus că „nu există așa ceva”. Discuția s-a încheiat cu un pariu.
Câteva zile mai târziu am ajuns pe terenul de rugby, actualul stadion „Mihai Naca”, Templul rugby-ului constănțean. Îmi amintesc și acum acea senzație de curiozitate, dar și de măreție. A fost dragoste la prima vedere.
Au urmat momente extraordinare:
- titlul național cucerit de Farul în anul ’95,
- meciurile din Cupele Europene,
- confruntarea istorică România – Noua Zeelandă A pe stadionul „Lia Manoliu”,
- debutul meu în naționala de juniori,
- debutul la seniori, pentru Farul, la doar 17 ani.
Erau nopți în care adormeam cu mingea de rugby în brațe, visând că voi juca pentru Farul și România. Visele s-au împlinit parțial, dar sunt profund recunoscător Lui Dumnezeu pentru fiecare clipă trăită.
Au fost și momente mai puțin plăcute, de care nu vreau să vorbesc acum. Știu însă că mulți sportivi au trecut prin experiențe similare, iar unele umbre încă persistă în peisajul rugby-ului românesc. Totuși, acest sport mi-a oferit lecții de viață unice: m-a ajutat să devin bărbat când tatăl meu a plecat prea devreme dintre noi, m-a învățat ce înseamnă responsabilitatea, curajul și demnitatea.
Astăzi, rugby-ul mi-a oferit onoarea de a clădi un brand care a depășit orice așteptare — Rugby Mania. Un fenomen care a trecut granițele României și a adus laolaltă oameni uniți de aceeași pasiune.
Vă mulțumesc, dragi prieteni, pentru toată susținerea și prietenia voastră.
Noi suntem Rugby Mania!